Sindicatul Național al Grefiei Judiciare Dicasterial a anunțat, marţi, suspendarea parțială a activității în instanțe și parchete, în perioada 2-5 iunie, în semn de protest față de noua lege a salarizării. La Curtea de Apel Oradea, însă, activitatea nu va fi afectată.
„Activitatea instanţei se va desfăşura în intervalul 2-5 iunie 2026 în condiţii normale, fără disfuncţionalităţi”, se precizează într-un comunicat transmis, marţi, de Curtea de Apel Oradea, prin Biroul de relații publice.
Contactat de BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Oradea, vicepreședintele instanței, judecătorul Cristian Monenci a precizat că protestul personalului auxiliar este organizat astfel încât să nu afecteze nici activitatea din sălile de judecată, nici relația cu publicul.
De reținut că decizia se aplică strict la nivelul Curții de Apel Oradea, nu și instanțelor din subordine, care nu au comunicat decomandată nimic pe această temă.
Precizarea Curții vine în contextul în care Sindicatul Național al Grefiei Judiciare Dicasterial a anunțat suspendarea parțială a activității în instanțe și parchete, în perioada 2-5 iunie 2026, între orele 08.00 și 12.00.
Protestul vizează proiectul noii legi a salarizării, despre care sindicaliștii spun că ar putea menține blocajele salariale din sistem și ar putea genera un nou val de procese. Aceștia susțin că măsura de protest nu afectează cauzele și lucrările urgente prevăzute de lege, care urmează să fie soluționate în continuare, conform digi24.ro.
Sindicaliștii reclamă că actuala formă a proiectului nu răspunde revendicărilor personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete. „Actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani”, au transmis reprezentanții sindicatului.
Potrivit anunțurilor făcute de organizațiile sindicale, protestul ar urma să atingă punctul culminant joi, 4 iunie, când activitatea în instanțe și parchete ar urma să fie oprită complet, timp de patru ore, în intervalul 08.00-12.00.
Sindicaliștii au anunțat și convocarea unei Adunări Generale Extraordinare pe 5 iunie, pentru a decide dacă vor continua protestele, în funcție de rezultatul consultărilor de la Ministerul Muncii pe tema noii legi a salarizării.
UPDATE. Şi Tribunalul Bihor va funcţiona normal
După comunicatul transmis de Curtea de Apel Oradea, și Tribunalul Bihor a anunțat, marţi, că protestul personalului auxiliar nu va produce blocaje în activitatea cu publicul și nici în desfășurarea ședințelor de judecată.
„Activitatea instanţei în perioada 3 - 5 iunie 2026 se va desfăşura în condiţii normale, fără a avea loc modificări ale programului cu publicul, atât în ceea ce priveşte activitatea compartimentelor de la nivelul instanţei cât şi în ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţelor de judecată conform planificărilor stabilite”, a transmis instituția marți după amiază, prin purtătorul de cuvânt, judecătorul Florin Beniamin Chichineșdi.