Circa 200 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea au intrat luni dimineaţă, între orele 9 – 11, în grevă de avertisment.

Protestatarii au ieşit în faţa spitalului cu pancarte având însemnele Sanitas Bihor. Membri ai federaţiei sindicale Sanitas, angajaţii au oprit munca în semn de protest faţă de inechităţile din domeniul salarizării personalului din sănătate.

"Cerem modificarea Legii 153 sau adoptarea unui regulament de aplicarea ei fără plafonul de 30% aplicat sporurilor, majorarea salariilor pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar, deci şi pentru chimişti, biologi, farmacişti sau alte categorii profesionale, şi negocierea unui nou contract colectiv de muncă", a declarat liderul Sanitas Bihor, Adriana Vladu.

Pe toată durata protestului personalul medicat a asigurat doar 30% din volumul de servicii, dar blocurile operatorii ale spitalului şi-au început activitatea abia după încheierea protestului la ora 11.

Tot pentru două ore au oprit lucrul şi au ieşit în faţa unităţii şi salariaţii Spitalului de Recuperare din Băile Felix, în vreme ce angajaţii Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu din Oradea au preferat metoda grevei japoneze.

Protestul de luni dimineață a fost organizat în pregătirea grevei generale, anunţată de sindicaliştii din sănătate pentru vineri, 11 mai.