Circa 200 de profesori şi învăţători, membri ai Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, au protestat luni la prânz în faţa Prefectului împotriva neacordării majorărilor salariale promise de guvernanţi.

"Prin Legea salarizării ni s-a promis marea cu sarea pentru ca până la urmă să înţelegem că până la 1 martie 2018 nu va exista niciun fel de majorare. Dimpotrivă, o să ne trezim că din 1 ianuarie, când vor trece toate dările de la angajat la angajator, vom câştiga şi mai puţin", a declarat în numele protestatarilor, liderul SLI, Ioan Ţenţ.

Pe lângă majorările salariale promise, sindicaliştii au mai cerut acordarea drepturilor salariale conferite prin lege, neacordate şi câştigate de dascăli prin procese.

"Legea bugetului pe anul în curs nu alocă niciun leu pentru plata sumelor de bani în urma unor sentinţe judecătoreşti. Este revoltător, pentru e vorba de sume consistente câştigate în instanţă", a mai spus Ţenţ. În medie un angajat din educaţie are de recuperat undeva la 5.000 lei.

Supăraţi pe prefect

Sindicaliştii din învăţământ au fost cu atât mai revoltaţi cu cât, deşi protestul a fost anunţat şi autorizat cu două săptămâni înainte, la ora 13 prefectul Ioan Mihaiu nu era în instituţie pentru a le prelua revendicările şi a le înainta Guvernului.

"Nici nu merită să îi spunem domnule!", a strigat o sindicalistă. În consecinţă, dascălii au scandat minute în şir "Noi vrem respect / Tovarăşe prefect!" şi "Grevă generală!".

Acţiuni similare de protest au avut loc luni în mai multe oraşe din ţară în organizarea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Organizatorii au anunţat încă de la începutul lunii septembrie acţiuni de protest între orele 12 şi 14 în faţa Prefecturilor care vor fi urmate pe 4 şi 5 octombrie de pichetarea sediului Guvernului.