Acesta şi-a făcut apariţia cu o întârziere de jumătate de ceas pe care, mai târziu, în timpul spectacolului, când a reuşit să închege un dialog cu sala, avea s-o explice prin faptul că maşina în care se aflau cei doi ceteraşi, dubaşul şi cele două cântăreţe pornită din Sighet făcuse o pană în drumul spre Oradea, în zona comunei Tarcea.
Artiştii şi-au început recitalul direct, cu o poveste spusă de Leşe despre horit, transformată apoi în cântec, întrerupt - apoi - de îndemnul artistului către public: "Hai, cântaţi cu noi, fără aplauze, cu lai-lai-la, până învăţaţi versurile", bărbatul ridicându-se în picioare pentru a dirija audienţa transformată rapid în cor şi pentru a-i cere îndrăzneală. "Zîs-o mama cătă mine / Să mă-nvăţ horile bine / Nu ştiu-n lume ce-oi avea / Horile m-or mângâia", a "condus" Leşe, în timp ce publicul cânta şoptit, ca vrăjit, continuând până la "morala" cântului: "În lume cât oi umbla / Multe rele m-or mânca / Horile-s de stâmpărare / La omu' cu supărare".
Leşe a alternat, de altfel, pe parcursul întregului recital horile cu poveştile, nesfiindu-se să-l facă "de poveste" pe unul dintre ceteraşi, mai în vârstă, Mihai din Făget, zis şi Diavolu', pentru felul cum cântă şi joacă tropotitele, cel în cauză oferind - fireşte - şi o demonstraţie, ori despre un anume "Covaci, zis Paganini", din Sighetu Marmaţiei.
Pentru că uneori publicul aplauda sfios ori neconvingător, Leşe nu s-a dat în lături de a-i invita pe orădeni să aplaude cum îi îndeamnă inima, spunându-le la un moment dat că "astea-s aplauzele cu care v-o învăţat televiziunea română" şi învăţându-i "să fie adevăraţi".
Unul din cele mai impresionante momente ale spectacolului a fost cel în care artiştii au cântat "La mijlocu' cerului / (unde) nu-i nici cale, nici cărare / că de-o fost cândva cărare / ea s-o prefăcut în vale", precum şi cel în care Leşe a povestit cum a ajuns mare "horitor" pe scenele lumii: "După ce m-o făcut mama, 7 ani am umblat pă lângă ea. Apoi, la 7 ani, am mers în pădure şi am văzut că ştiu hori. Am mers la mama şi i-am zis că ştiu hori", a povestit artistul, înşirând apoi cum au aflat şi alţii că ştie "hori" - de la mamă tatăl, apoi vecinii, satul, comuna, oraşele. "Şi aşe m-am dus a hori în oraşe, şi am horit şi la Ateneu, şi în Japonia, şi în tătă lumea. Am horit, nu am zdrăngănit! Dar, domnilor, da' pentru asta mi-o trebuit 51 de ani. Alţii amu' vor să horească în două săptămâni...", a spus Leşe cu tâlc, făcând trimitere la "cei din ziua de azi".
În finalul concertului, pe când Grigore Leşe şi ceteraşii lui se pregăteau să plece, pe scenă a năvălit profesorul Cornel Durgheu, fostul decan al Facultăţii de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea, care i-a înmânat din partea Asociaţiei Pro România Europeană o diplomă de excelenţă artistului, pe care l-a tutuit "Grigore". Încurcat, Leşe a mulţumit, dar nu fără a ironiza, subtil, gestul "domnului profesor", spunând că "sunt oameni care scriu cinci cărţi ca să ajungă profesori universitari, alţii care scriu trei cărţi să ajungă conferenţiari, dar de fapt în viaţă trebuie să scrii o singură carte, una şi bună".
Înainte de a se despărţi de publicul orădean, Leşe a făcut cadou patru CD-uri cu muzică pentru două fetiţe, pentru o doamnă şi, bineînţeles, pentru gazde, dar precizând şi cu referire la ele că nu-l mai reprezintă, deoarece au fost editate până în noiembrie anul trecut, când în viaţa şi creaţia sa de interpret a intervenit o etapă nouă. "Până-n noiembrie tăţi or tras de mine, da' să ştiţi că ce-am făcut până atunci nu mă mai reprezintă", a spus Grigore Leşe, referindu-se la momentul de la finele anului trecut, când a început să colaboreze cu filozoful Andrei Pleşu şi şi-a schimbat viziunea despre folclor şi despre modul în care rădăcinile populare pot prinde viaţă şi mai adânc în pământul din care izvorăsc.