- Criza politică dintre PSD și premierul Ilie Bolojan continuă să se accentueze, cu mesaje tot mai tranșante venite din cele două tabere, înaintea votului decisiv anunțat de social-democrați pentru luni, 20 aprilie, privind retragerea sau nu a sprijinului politic pentru actualul șef al Guvernului
- Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă că „este cât se poate de clar” că partidul are o direcție și că, „așa cum suntem acum, în situația în care ne aflăm, lucrurile nu mai pot continua”, în timp ce premierul Ilie Bolojan a punctat vineri că nu va demisiona și că, dacă unii consideră că a face parte din Cabinetul său „e un neajuns”, trebuie să li se „redea demnitatea” de a nu mai face parte din Guvern
„Cât se poate de clar!”
Aflat la Timișoara, după ultima din seria celor opt reuniuni regionale organizate înaintea consultării interne din PSD, liderul partidului, Sorin Grindeanu, a spus clar că actuala formulă nu mai poate continua. „În acest moment, este cât se poate de clar că există o direcţie pe care PSD va merge şi anume este evident că, aşa cum suntem acum, în situaţia în care ne aflăm lucrurile nu mai pot continua”, a declarat acesta, citat de Hotnews.ro.
Grindeanu a mai afirmat că le-a prezentat colegilor „toate scenariile posibile ce pot urma după votul pe care PSD îl va da”, insistând că decizia de luni trebuie luată „în cunoştinţă de cauză, într-un mod raţional, într-un mod lucid şi nu emoţional”.
Declarațiile vin în contextul în care PSD a încheiat practic numărătoarea inversă până la votul de luni, programat de la ora 17, când aproximativ 5.000 de membri ai partidului urmează să decidă dacă îl mai susțin sau nu pe Ilie Bolojan în fruntea Executivului.
Potrivit informațiilor apărute deja, liderii social-democrați se așteaptă ca votul să fie, într-o măsură covârșitoare, pentru retragerea sprijinului politic.
Totodată, în partid se discută tot mai apăsat și scenariul următor: dacă, după retragerea sprijinului politic, premierul nu își va da demisia, PSD și-ar putea retrage miniștrii din Guvern, pentru a forța astfel schimbarea șefului Executivului.
„Am spus că nu voi demisiona”
De cealaltă parte, Ilie Bolojan a transmis încă de vineri, într-un interviu la Radio România Actualități, că nu are de gând să plece. Întrebat direct ce va face dacă PSD decide luni să-i retragă sprijinul politic, premierul a răspuns fără echivoc: „Am spus că nu voi demisiona”.
Bolojan și-a argumentat poziția spunând că România are nevoie de un guvern funcțional și că schimbarea șefului Executivului nu ar rezolva problemele reale ale țării.
Premierul a susținut că, dacă în trei săptămâni de negocieri pentru formarea actualului Cabinet toate deciziile au fost luate de comun acord în coaliție, iar apoi unul dintre parteneri încearcă să fugă de răspundere și să provoace jocuri politice „în dauna României”, asta arată că problema nu este una punctuală, ci una de fond.
El a spus că are „obligația față de țara noastră” să asigure funcționarea Guvernului, atât timp cât acesta are baza legală să funcționeze. În schimb, a admis că, dacă Executivul își pierde sprijinul parlamentar printr-o moțiune de cenzură, atunci, „în mod evident”, se vor lua măsurile care decurg din această situație.
Și fără miniștrii PSD
Premierul a fost întrebat și despre celălalt scenariu discutat intens în PSD, acela al retragerii miniștrilor social-democrați din Guvern și ocuparea posturilor de interimari, urmată de necesitatea de a merge în Parlament. Bolojan nu a intrat în detalii tehnice și a spus doar că, „în situația în care se ajunge la un atare parcurs”, vor fi respectate „toate procedurile constituționale”, urmând să se vadă atunci care este situația.
Întrebat din nou dacă, în eventualitatea unui ultimatum din partea PSD, după care miniștrii partidului și-ar da demisia, el ar continua să conducă Executivul, Bolojan a răspuns simplu: „Da”.
Premierul a sugerat că nu vede în această criză o încercare reală de a schimba ceva în bine, ci mai degrabă o operațiune politică fără soluții concrete în spate.
Demnitatea... de a nu fi în Guvern
Unul dintre cele mai tranșante răspunsuri ale sale a venit atunci când a fost întrebat ce se va întâmpla, în eventualitatea unei retrageri a PSD din Guvern, cu secretarii de stat și prefecții susținuți de social-democrați.
Bolojan a spus că aceste situații vor trebui analizate „de la caz la caz”, dar a adăugat o formulare tăioasă: „Acolo unde sunt oameni care își fac datoria, nu e niciun fel de problemă pe tema asta. Acolo unde sunt oameni care consideră că a face parte din guvernul Bolojan e un neajuns, trebuie să le redai demnitatea să nu mai facă parte din acest guvern”.
În același interviu, Bolojan a lăsat să se înțeleagă că vede actuala criză drept una provocată de PSD, nu de PNL sau de ceilalți parteneri. „Nu am proiectat niște pași în perioada următoare (n.r. - de urmat după destrămarea coaliției), pentru că nu eu am cauzat acest lucru sau partidul pe care îl reprezint, sau celelalte partide, ci, vedeți, această criză este generată, din păcate, de Partidul Social Democrat”, a spus acesta.