Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au finalizat cercetările în cazul unei grupări de traficanţi de persoane care alimenta cu prostituate bordelurile din regiunea italiană Brescia, procurorii dispunând trimiterea în judecată a şapte persoane, sub acuzaţia de trafic de migranţi şi trafic de minori, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Din ancheta întinsă pe mai bine de trei ani, efectuată în colaborare cu SRI - Direcţia Judeţeană Bihor, poliţiştii BCCO Constanţa, Bacău şi Arad şi, totodată, cu autorităţile maghiare, spaniole, austriece şi italiene, a rezultat că gruparea era formată din patru bihoreni, doi constănţeni şi un arădean. "Începând din 2006, aceste persoane s-au ocupat de intermedierea obţinerii de paşapoarte false, facilitând trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a unor urmăriţi general şi a mai multor persoane care aveau aplicate interdicţii de intrare în anumite ţări sau de ieşire din România", a declarat Alina Dinu.

Minore la produs

Din cercetările poliţiştilor a rezultat faptul că Daistan Engin, 25 de ani, şi Eugen George Cerchez, 26 de ani, ambii din municipiul Constanţa, au racolat mai multe tinere pe care mai apoi le-au obligat să se prostitueze în zona Brescia - Peschiera del Garda ori le-au vândut unor albanezi, pentru a fi folosite tot pentru prostituţie atât în Italia cât şi în Olanda.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Bihor, cea mai tânără fată racolată de grupare avea 14 ani şi fusese recrutată din Constanţa, la scurt timp după ce fugise de acasă şi a fost dată dispărută de la domiciliu. Tânăra a fost transportată cu trenul din Constanţa până în Oradea, de unde a fost preluată de orădeanul Cristian Alexandru Chiş, 36 ani, care a cazat-o la o pensiune, urmând să fie transportată în Italia, pentru a practica prostituţia în zona Brescia - Peschiera del Garda. "Pentru a scoate minora din ţară, membrii grupării i-au procurat un paşaport pe care i-au aplicat fotografia şi datele unei persoane majore, cerându-i să memoreze datele de identitate", a explicat inspectorul principal Alina Dinu.

Transportul până în Italia era asigurat de Cornel Florin Scorţe, Liviu Pop, Teodor Ispas şi un fost poliţist, Florin Miara, care se ocupau totodată şi de cazarea fetelor în imobilele pe care le aveau închiriate în zona Brescia.

O altă victimă a grupării, o tânără returnată din Italia care avea restricţionat dreptul de a călători în străinătate, a primit un paşaport fals contra sumei de 4.000 Euro. Acesteia i s-a cerut să-şi cumpere lentile de contact, să-şi facă poze tip paşaport, iar după fotografiere să îşi arunce hainele purtate, pentru a şterge urmele, iar în final au transportat-o într-un bordel din Brescia.

Criminali în Italia

De altfel, din anchetă a mai reieşit că cele şapte persoane făceau parte dintr-o grupare mai extinsă de traficanţi de persoane, anchetată şi de autorităţile judiciare italiene, care aveau o reţea de prostituţie extinsă în străinătate, cu tinere provenind din Constanţa şi Bihor.

Totodată, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie 2006, cei şapte, împreună cu Markovics Sandor, zis Sanyi Neguş, liderul unui clan ţigănesc din Oradea, cunoscut proxenet, au fost implicaţi într-o încăierare cu clanurile albaneze din zona Brescia, purtată pentru supremaţia străzilor, împrejurare în care Sanyi Neguş a ucis un cetăţean albanez.

"Gruparea a folosit în scandal pistoale semi-automate de calibru 9 mm şi cuţite, ucigând un albanez şi rănind un altul, fapte pentru care autorităţile italiene au emis faţă de aceştia mandate europene de arestare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Markovics Sandor, unul dintre cei care au participat la încăierare, a fost reţinut în Italia, Cornel Scorţe a fost prins şi extrădat în Italia, iar Eugen George Cerghez a fost reţinut în noaptea de 30 spre 31 martie 2010, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, în timp ce încerca să părăsească ilegal ţara, legitimându-se cu o carte de identitate falsă.

Patru din cei şapte membri ai grupării infracţionale, respectiv orădenii Cristian Alexandru Chiş, Călin Liviu Pop, arădeanul Teodor Mărţişor Ispas, şi Eugen George Cerchez din Constanţa au fost cercetaţi în stare de arest preventiv.

Florin Cornel Scorţe a fost arestat de către autorităţile spaniole în altă cauză, iar orădeanul Florin Miara şi constănţeanul Daistan Engin au fost cercetaţi în stare de libertate, având interdicţie de a părăsi ţara.

Cei şapte traficanţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, trafic de migranţi în formă continuată, trafic de minori şi fals material în înscrisuri oficiale, fapte pedepsite de lege cu închisoarea cuprinsă între 3 şi 15 ani.