Grupul Italian De’Longhi vrea să îşi majoreze de 300 la 1.000 numărul angajaţilor din fabrica de expresoare de la Mădăras.

A crescut în pandemie...

Fabrica de lângă Salonta este a doua deschisă în România după cea de la Jucu (Cluj) de către celebra companie italiană şi produce începând din februarie electrocasnice sub marca Braun.

"Aşa cum la Cluj este o fabrică pentru De’Longhi, la Mădăras este pentru Braun. România este cea mai mare platformă industrială a grupului, este mai mare decât Italia sau China. La Mădăras avem circa 300 de angajaţi, având însă în vedere că noi am început acolo în luna februarie, deci am crescut pe timp de pandemie. Planul este unul pe termen lung acolo, iar acea fabrică poate urca la 1.000 de angajaţi", a declarat pentru Ziarul Financiar Massimo Paronitti, General Manager De’Longhi România şi Ungaria.

"În Bihor este o oportunitate"

Italienii au cumpărat fabrica de la Mădăras la începutul acestui an de la grupul Jazs Plaszt Ro care a produs aici, până în 2018, subansambluri pentru gigantul sud-coreean Samsung.

Iniţial, italienii au încercat să relocheze la Jucu cei 160 de angajaţi de aici, dar ulterior au găsit amplasamentul numai bun pentru cea de-a doua fabrică din România.

"În Bihor este o nouă oportunitate. Odată ce fabrica din Cluj a ajuns la o capacitate maximă. A fost o similaritate cu fabrica preluată de la Nokia în 2012. Era o platformă care producea pentru Samsung acolo. Am găsit elemente comune cu tipul nostru de producţie şi am obţinut o tranzacţie bună. Este o extindere bună pentru noi", a declarat Massimo Paronitti.

De’Longhi a investit 140 milioane euro în cele două fabrici din România care produc până în 4% pentru piaţa internă, diferenţa fiind exportată în toată lumea din Noua Zeelandă şi Japonia până în SUA.

Compania are 2.400 de angajaţi în România şi o cifră de afaceri de 1,2 miliarde lei în 2019.