Inacceptabil

"Gestul colegului este inacceptabil şi îi dau posibilitatea să se apere", a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, deputatul UDMR Szabo Odon. Acesta s-a referit la declaraţiile făcute la finele săptămânii trecute de către senatorul Cristian Bodea cu privire la două iniţiative legislative propuse de Uniune, ce vizau posibilitatea cetăţenilor români aparţinând minorităţilor etnice de a se adresa şi primi răspunsuri în limba maternă de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi posibilitatea aceloraşi cetăţeni aparţinând etniilor minoritare ca "în unităţile administrativ-teritoriale unde ponderea minorităţilor este de cel puţin 20%" să se adreseze şi să primească răspuns, în limba maternă, de la toate instituţiile publice din acea unitate administrativ-teritorială.

Szabo a spus că a depus joi la CNCD o plângere împotriva lui Bodea, la care a ataşat articolele din presa locală care au relatat spusele senatorului liberal, despre care a spus că au fost "declaraţii mai mult decât jignitoare" şi că "nu este o atitudine demnă de un parlamentar liberal, cu atât mai puţin cu cât acest partid vrea să intre în Partidul Popular European".

"Şmen" legislativ

"Practic, dacă un cetăţean din Valea lui Mihai (n.r. - comună din judeţul Bihor cu locuitori în proporţie de 80% etnici maghiari) are o problemă la Iaşi cu OPC-ul sau cu Poliţia, dacă aceste proiecte de lege vor fi adoptate, în toată ţara, toate instituţiile publice vor fi obligate să angajeze cel puţin un etnic maghiar, toate ministerele, oficiile, agenţiile naţionale, primăriile, prefecturile, instituţiile deconcentrate, Jandarmerie, Poliţie, Pompieri", spunea senatorul Cristian Bodea.

Liberalul adăuga că scopul iniţiativelor ar fi doar angajarea a mii de etnici maghiari în toate instituţiile din ţară, deoarece dintr-o unitate administrativ-teritorială unde o minoritate are 20% din totalul populaţiei un membru al minorităţii ar putea trimite petiţii şi aştepta răspuns de la orice instituţie, indiferent de unitatea administrativ-teritorială în care se află aceasta. "Prin aceste proiecte de lege, UDMR încearcă un şmen pentru angajarea a mii sau zeci de mii de etnici maghiari în toată ţara, în toate instituţiile din România. Este un cadou pe care Victor Ponta vrea să-l facă UDMR, pentru că interesul PSD este să le facă pe plac partenerilor de guvernare", afirma Bodea.

Totodată, liberalul spunea că UDMR "îşi permite să violeze statul român", pentru că statul finanţează învăţământul obligatoriu de 10 clase, şi nu înţelege motivul pentru care cetăţenii de etnie maghiară nu vor să vorbească limba română şi le este "greaţă" să folosească limba oficială decât prin dorinţa UDMR de a-şi justifica propria existenţă, chiar cu riscul de "a-şi bate joc de etnicii maghiari". "Nu înţeleg de ce maghiarii din România nu pot vorbi româneşte şi vomită dacă vorbesc în limba română. Până când vom tolera această discriminare pozitivă şi acest exces de smiorcăială al UDMR? ", spunea Bodea.

"Nu cred în întâmplări"

Deputatul Szabo a declarat, de asemenea, că la doar două zile după ieşirea lui Bodea, două statui din Parcul Petofi au fost "împroşcate cu vopsea": cea a principelui Gabor Betlen şi bustul poetului Jozsef Attila. "Eu nu cred în întâmplări", a spus parlamentarul UDMR, amintind că orice declaraţie de tipul celor făcute de colegul liberal poate strica relaţiile interetnice din Oradea.

Szabo a mai spus şi că l-a informat personal pe senator că a sesizat CNCD, şi că nu-i poartă o "ranchiună personală", dar nici nu doreşte să încurajeze, prin lipsă de reacţii, asemenea gesturi, cu atât mai mult cu cât - spune el - iniţiativele sale legislative nici nu ar fi lezat românii, nici nu denotă "greaţa de limba română": "M-aţi văzut pe mine vomitând când vorbesc româneşte? Dumnealui spune că dacă ungurilor nu le convine să se mute în Ungaria, dar eu nu vreau să mă mut!", a spus deputatul UDMR.

"Domnul Bodea devine interesant, pentru că atâta vreme cât exista USL înjura PSD-iştii, când nu a mai existat USL şi-a înjurat propriii colegi din PNL, iar acum înjură şi UDMR şi pe unguri. Aşa poţi fi interesant, dar nu poţi fi politician serios", a arătat Szabo, portretizându-l pe Bodea.

Ironii către Csomortanyi

Pentru că şi liderul PPMT Oradea Csomortanyi Istvan a comentat declaraţiile lui Bodea, susţinând însă că atât acesta, cât şi UDMR, nu fac decât să pună pe tapet chestiuni minore, Szabo i-a răspuns şi concurentului coetnic. "Poate că pentru domnul Csomortanyi faptul că te poţi adresa în limba maternă unei instituţii este un pas mic, dar noi - UDMR - lucrăm în paşi mici", a spus deputatul, amintind că Uniunii i se datorează inclusiv faptul că Csomortanyi a absolvit o facultate în limba maghiară la Oradea şi existenţa în oraş şi în judeţ a mai multor şcoli şi licee în limba maghiară.

"Dar noi lucrăm în permanent dialog cu majoritatea, nu sărind calul, ci încercând să ne folosim dreptul de a ne păstra identitatea şi de a ne folosi limba", a spus Szabo, militând pentru continuarea dialogului dintre români şi maghiari.