Guvernul a aprobat, joi seară, noile reguli propuse de Comiterul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în contextul creşterii alerte a numărului de cazuri de Covid-19. Între altele, acolo unde rata de infectare este ridicată, programul magazinelor se va reduce, iar carantina de noapte se măreşte. Vor fi reguli stricte şi de Paşti, chiar dacă în noaptea de Înviere credincioşii vor putea merge la slujba specifică.

Deciziile au fost prezentate de şeful DSU, Raed Arafat, de premierul Florin Cîţu, de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi de ministrul de interne, Lucian Bode, la finalul şedinţei de Guvern.

Măsurile care au fost adoptate sunt următoarele: 

Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia:

- Acolo unde incidenţa peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în timpul weekend-ului, respectiv în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, circulaţia să fie permisă doar până la ora 20, şi nu până la 22, cum este acum, iar activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18. Revenirea se va face când incidenţa scade sub 3,5 la mie.

- Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 cazuri Covid la mia de locuitori, circulaţia este permisă până la ora 20 pe toată durata săptămânii, iar operatorii economici pot funcţiona până la ora 18. Revenirea asupra măsurilor se va face când incidenţa scade sub 7 la mie.

Potrivit lui Raed Arafat, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai ministerelor de resort vor trebui să emită sau să modifice ordinele deja existente în ce priveşte numărul persoanelor care vor fi permise în interiorul magazinelor şi cum vor fi controlate.

Raed Arafat a anunţat şi câteva excepţii de la reguli

În zilele de 27 martie şi 28 martie, adică în acest sfârşit de săptămână, restricţiile vor intra în vigoare la ora 22 doar pentru persoanele care vor participa la sărbătoarea Pesah.

Pentru noaptea de 3 aprilie spre 4 aprilie, se va permite circulaţia persoanelor înafara locuinţei în intervalul orar 20 - 02, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase ocazionate de sărbătorirea Paştelui Catolic.

"S-a discutat şi de perioada Paştelui Ortodox, 01-02 mai. Şi atunci vor fi stabilite ore de permisiune de participare la sărbătoare, însă nu va apărea în Hotărârea de Guvern, pentru că actuala hotărâre de Guvern e valabilă până în 14 aprilie", a mai explicat Raed Arafat.

Sălile de fitness, închise peste 4 la mie!

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat şi restricţii în ce priveşte sălile de fitness.

Potrivit lui Arafat, acestea vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa depăşeşte 4 la mie şi se va relua când incidenţa scade până 3,5 la mie.

Măsura se aplică doar sălilor de fitness, NU se va aplica pentru sportul de performanţă, a explicat Arafat, la întrebările jurnaliştilor.

Lista ţărilor cu risc, actualizată

Guvernul a mai actualizat şi lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

"Noutatea este că Marea Britanie nu se mai află pe această listă, deci se va putea călători fără intrarea în carantină la sosirea din Marea Britanie", a mai spus Arafat.

Măsurile intră în vigoare imediat

Şeful DSU a mai precizat că noile măsuri, menite să reducă mobilitatea şi contactul pentru a reduce răspândirea virusului Sars-Cov-2, "sunt măsuri care devin obligatorii şi nu se mai discută sau dezbat în cadrul comitetelor pentru situaţii de urgenţă".

Cu alte cuvinte, noile reguli intră în vigoare AUTOMAT, când se ating incidenţele menţionate.

"Asta va simplifica lucrurile pentru localităţile care intră sub aceste incidenţe", a mai spus Raed Arafat.

În continuare, deplasările în intervalele interzise se vor face pe bază de delcaraţie pe proprie răspundere sau pe baza adeverinţei de angajator.

"Livrarea la domiciliu continuă. Tot ce a fost până acum continuă. Acestea sunt doar măsuri suplimentare", a mai explicat Arafat.

Se modifică formula de calcul a ratei de infectare

Pe de altă parte, CNSU modifică şi formula de calcul a ratei de infectări raportată la mia de locuitori, în baza căreia se decide carantinarea.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a explicat că incidenţa luată în calcul "va fi tot la 14 zile, dar aceste 14 zile se calculează din a treia zi în urmă la testare". 

"Diferenţa nu este fenomenală, este una care întârzie la un moment dat adoptarea unor măsuri. În acestă săptămână diferenţa (pentru introducerea numărului de teste) este undeva la două zile", a explicat Voiculescu. 

Operatorii care încalcă restricţiile se închid

La rândul său, ministrul de interne, Lucian Bode, a anunţat şi noi măsuri pentru operatorii economici care încalcă restricţiile

Concret, în cazul societăţilor care încalcă restricţiile "se va închide sediul principal sau secundar pentru 15 sau 30 de zile". "Aplicarea acestei sancţiuni se va materializa prin afişarea în prima fază în sediul principal a anunţului că activitatea este suspendată. Dacă acestea continuă să îşi desfăşoare activitatea, se va aplica sigiliu. Îndepărtarea sigiliilor poate fi faptă penală", a subliniat Bode.

Ministrul de interne a adăugat că autorităţile vor stabili şi care sunt instituţiile chemate să aplice aceste prevederi.

Apel la vaccinare

Pe de altă parte, tot miercuri a Guvernul a decis prelungirea unor măsuri pentru mediul de afaceri, ca de pildă scutirea plăţii impozitului specific pentru HoReCa, cu încă 90 de zile, prelungirea unor facilităţi fiscale pentru contribuabili, amnistia fiscală pentru contribuabili, eşalonarea simplificată la plată.

În legătură cu campania de vaccinare, Cîţu a îndemnat populaţia să se înscrie pe listele de aşteptare, deoarece acestea urmează să fie epuizate foarte rapid, având în vedere faptul că în viitorul apropiat vor sosi noi doze de vaccin, dintre care la finalul lui martie - 2,6 milioane de doze, iar în aprilie 4,5 milioane de doze. "În total, până la finalul lunii septembrie ar trebui să avem 25,7 milioane de doze de vaccin, faţă de cât estimam iniţial, 20,5 milioane doze, deci cu circa 5 milioane de doze mai mult", a spus Cîţu.

În acest context, premierul a remarcat că, pe listele de aşteptare sunt doar 771.000 de români. "Spun "doar" pentru că această listă de aşteptare va fi epuizată foarte rapid. Toată lumea trebuie să înţeleagă să ne vaccinăm", a spus el.

Prim-ministrul a mai spus că este conştient de faptul că noule măsuri anunţate de autorităţi "vor duce la dezbateri", dar ele sunt necesare pentru a evita restricţii şi mai dure. 

"România are astăzi printre cele mai relaxate măsuri din UE. În contuniare scopul e de a menţine economia deschisă", a spus Cîţu.

Digi24 notează că zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicaţia "corona-forms", Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma "alerte.ms.ro" rezultatul calculului ratei de incidenţă.

Vezi mai jos declaraţiile privind noile măsuri!