Guvernul a adoptat joi Ordonanța de Urgență prin care declară oficial situație de criză pe piața țițeiului și a carburanților, instituind un set de măsuri menite să limiteze creșterea prețurilor și să asigure aprovizionarea internă.
Potrivit informării transmise după ședința Cabinetului condus de premierul Ilie Bolojan, criza este instituită pentru perioada 1 aprilie - 30 iunie 2026, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluțiile din piață.
Amintim că, miercuri, premierul Ilie Bolojan a transmis că Guvernul va prezenta, săptămâna viitoare, „un nou set de soluții”, în contextul în care prețul motorinei standard a depășit 10 lei, iar cel al benzinei standard depășește 9,3 lei.
Adaosuri comerciale plafonate
Una dintre cele mai importante măsuri vizează limitarea adaosului comercial pentru benzină și motorină. Astfel, operatorii economici nu vor putea depăși media adaosului practicat în anul 2025.
Companiile vor fi obligate să comunice aceste valori către ANAF, iar depășirea plafonului va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri.
Măsura urmărește, potrivit Guvernului, descurajarea speculei și a creșterilor nejustificate de prețuri.
Exporturi controlate
Pentru a proteja consumul intern, OUG introduce restricții la export. Astfel, exportul de motorină și țiței se va putea face doar cu acordul prealabil al Ministerului Economiei și al Ministerului Energiei. Măsura este justificată de dezechilibrul pieței, caracterizat prin excedent de benzină și deficit de motorină.
Exporturile fără avize vor fi sancționate dur: amenzi de 5% - 10% din cifra de afaceri și confiscarea bunurilor.
Procentul de biocarburant, redus
Ordonanța permite operatorilor să reducă temporar conținutul de biocarburant din benzină: de la 8% la minimum 2%.
Guvernul susține că această flexibilizare este necesară pentru a evita blocaje în aprovizionare, în contextul presiunilor din piață.
„Aplicarea acestei măsuri conduce la evitarea riscului ca operatorii economici să întâmpine dificultăți în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanți și a respectării cerințelor privind conținutul de biocarburant, fapt care ar conduce la disfuncționalități în aprovizionarea pieței interne”, se arată în comunicatul Guvernului.
Monitorizare strictă
Companiile din domeniu vor avea obligația să transmită rapoarte lunare către instituțiile statului (Consiliul Concurenței, ANAF, ANPC și Ministerul Energiei), cu date despre prețuri și aplicarea măsurilor. În paralel, autoritățile vor verifica modul de respectare a ordonanței și vor aplica sancțiuni acolo unde este cazul.
Măsuri și pentru piața gazelor
Actul normativ introduce și modificări în domeniul gazelor naturale, între care: un mecanism clar de repartizare a cantităților în funcție de consum; reguli detaliate de calcul și ajustare a alocărilor; obligații de raportare și actualizare a datelor între operatori. Guvernul susține că aceste schimbări sunt necesare pentru a preveni blocaje și dezechilibre în aprovizionare.
Executivul precizează că ordonanța este adoptată în baza legislației privind combaterea speculei și vine în contextul tensiunilor de pe piața internațională a petrolului, care au dus la creșteri accelerate de prețuri.
Bolojan, anunț despre banii din TVA
Miercuri, după o întâlnire cu reprezentanții patronatelor, premierul Ilie Bolojan a precizat că „statul român își asumă partea de responsabilitate: veniturile suplimentare obținute din TVA, ca urmare a scumpirilor carburanților, nu vor rămâne la buget, ci vor fi introduse într-o schemă de finanțare care să atenueze impactul creșterii prețurilor, ținând cont de capacitarea României”.
Totodată, prim-ministrul a precizat că „săptămâna viitoare vom veni cu un nou set de soluții” privind criza de pe piața carburanților.
După cum se știe, atât sindicatele, cât și reprezentanții PSD i-au cerut premierului să reducă accizele pentru benzină și motorină.