Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie va fi desfiinţat. Conform unui comunicat publicat pe siteul Ministerului Sănătăţii, Guvernul a decis miercuri că Maternitatea orădeană se va reorganiza începând cu data de 1 mai ca secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor.

"Prin reorganizarea propusă se poate realiza utilizarea optimă a fondurilor municipalităţii sau pot fi atrase fonduri din alte surse, în funcţie de priorităţile politicii de sănătate a municipalităţii şi a nevoilor obiective, evidenţiate prin cerea de servicii medicale", se menţionează în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Totodată se asigură şi "posibilitatea utilizării unor platforme comune privind serviciile de laborator, investigaţii paraclinice, servicii care necesită investiţii mari în vederea acreditării acestora, dezvoltarea, diversificarea, creşterea calităţii şi complexităţii serviciilor medicale, implementarea la nivel local a politicilor de sănătate publică, în conformitate cu nevoile comunităţii şi prioritizarea acestora".

Hotărârea a fost adoptată la propunerea municipăţii orădene şi vizează îmbunătăţirea activităţii celor două spitale. "Începând de luna viitoare Casa Naţională de Sănătate va încheia contractele cu spitalele. Finanţarea va fi cu atât mai bună cu cât rangul spitalului este mai înalt. În categoria întâi în prezent nu se află niciun spital din România, iar prin unificarea celor două unităţi Spitalul Judeţean va fi spital de categoria a doua. Dacă Maternitatea nu devenea secţie a acestuia, ambele ar fi fost spitale de rangul trei, cu toate consecinţele ce decurg de aici", a declarat joi pentru BIHOREANUL primarul Ilie Bolojan.

Transformarea maternităţii orădene în secţie a Spitalului Clinic Judeţean Bihor se va face cu numirea unei noi conduceri. "Prin transformarea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie în secţie a Spitalului Clinic Judeţean se înfiinţează practic un nou spital care va avea la rândul său o nouă conducere. Nu pot să vă spun deocamdată care va fi aceasta", a mai spus Bolojan.

În prezent Spitalul Clinic Judeţean Oradea este condus de dr. Carmen Pantiş cu titlul de manager intermiar, în vreme ce managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, Gavrilă Grebenişan, a fost numit pe post în urma unui concurs.