Guvernul Grindeanu a preluat un proiect de lege al Guvernului Cioloş, care viza dezvoltarea asistenţei medicale comunitare, şi l-a transformat, luni, în Ordonanţă de Urgenţă privind "dezvoltarea asistenţei medicale comunitare şi pentru asigurarea accesului persoanelor din categorii vulnerabile la servicii medico-sociale", obligând, practic, toate municipiile, oraşele şi comunele din ţară să înfiinţeze şi să finanţeze, pe cheltuiala lor, aşa numite centre medico-sociale destinate acestor persoane.

Ordonanţa lui Bodog

Potrivit Hotnews, iniţiativa noii OUG a avut-o ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care a susţinut urgenţa actului normativ prin faptul că înfiinţarea noilor structuri ar reprezenta o condiţionalitate "ex-ante", adică prealabilă, pentru accesarea fondurilor europene în domeniul serviciilor medicale integrate. Conform motivării Ministerului Sănătăţii, fără noua OUG ar fi imposibilă lansarea apelurilor de proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional şi Programului Operaţional Capital Uman, care totalizează aproximativ 355 milioane euro pentru finanţarea intervenţiilor în domeniul serviciilor comunitare integrate.

Proiectul de lege conceput în guvernarea Cioloş fusese aprobat de Cabinet în octombrie 2016, dar a fost clasat de Biroul Permanent al Senatului. Ordonanţa Guvernului Grindeanu reglementează înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei medicale comunitare la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, prevăzând la fiecare nivel administrativ-teritorial centre comunitare integrate destinate persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical sau social, cu accent pe populaţia din mediul rural şi grupurile vulnerabile (persoane sub pragul sărăciei, aflate în şomaj, cu afecţiuni cronice, cu risc de excluziune socială etc).

"Nu ştim nimic"

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, instituţie ce reprezintă la nivel judeţean Ministerul Sănătăţii, afirmă că nu cunoaşte nimic despre noua Ordonanţă de Urgenţă, dar şi că în Bihor există deja, pentru persoanele vulnerabile, asistenţi medico-sociali.

"Nu ştim absolut nimic despre acest act normativ. Ce pot spune este că în Bihor avem mediatori comunitari, în total 22 la număr, plus 15 din rândul etniei rome, care activează în subordinea primăriilor. Noi (n.r. – Direcţia de Sănătate Publică) îi sprijinim pentru organizarea şi derularea campaniilor pentru educaţia sanitară, cum ar fi încurajarea vaccinărilor", a declarat marţi BIHOREANULUI dr Daniela Rahotă, şefa DSP Bihor.

"Nu ştiu exact la ce s-a gândit Ministerul Sănătăţii, nu ştiu ce vor face noile centre medicale, dacă vor face ceea ce fac şi centrele de permanenţă, unde funcţionează medici de familie. Nu ştiu nici ce dotare vor avea, dacă de pildă vor avea laboratoare, sau ce atribuţii vor avea", a mai spus dr Rahotă.

"Asta e descentralizarea"

Viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan, consideră că noua OUG consemnează încă o ştirbire a autonomie administraţiilor locale şi a autonomiei finanţelor publice locale, întrucât "pasează" o nouă responsabilitate comunităţilor locale fără a transfera şi resursele financiare necesare, integral, de la bugetul de stat. "Asta e descentralizarea acestui Guvern, toate se fac pe spinarea administraţiilor locale, de la tăieri de taxe şi majorări de salarii până la înfiinţarea de noi structuri fără asigurarea suportului financiar necesar", a rezumat Mălan.

Primarul Salontei, Torok Laszlo, nu se arată nici el încântat. "Legea 215 (n.r. – privind administraţia publică locală) spune că nu se poate da o atribuţie unităţilor administrativ-teritoriale fără să se dea şi fondurile necesare. Cu acest lucru niciun primar nu poate fi de acord", a declarat edilul salontan.

Torok afirmă că la Salonta deja funcţionează un centru medical "pentru persoane aflate în stare avansată de boală", unde sunt îngrijiţi 40 de oameni "24 de ore din 24", dar o suplimentare a sarcinilor ar fi trebuit prevăzută doar în cadrul unui "pachet" de măsuri care să fi avut în vedere şi alte categorii de persoane, nu doar cele asistate, el dând exemplul tinerilor.

"Din păcate, problema (n.r. – accesului persoanelor vulnerabile la asistenţa medicală) este o problemă în toată ţara, dar nu este signura. Statul român trebuie să "inventeze" ceva mai ales pentru tineri, să poată întemeia familii şi să nu mai plece din ţară. Eu cred că trebuia să fie un pachet întreg de măsuri", a spus primarul Salontei.