Citiţi, în acest număr al BIHOREANULUI, un articol cu dovezi-beton despre felul incredibil în care directorul şcolii dintr-o prăpădită de comună, Brusturi, împreună cu însuşi şeful Inspectoratului Şcolar, Dorel Luca, şantajează un profesor. Scopul? Să-l forţeze pe amărâtul de dascăl să voteze conform liniei Partidului, sub ameninţarea că, în caz contrar, rămâne fără slujbă.

Reclamat că ar fi dat note mici unor elevi ai căror părinţi sunt membri PDL, profesorul n-a fost convocat, cum cer regulile, să-şi justifice presupusul abuz în faţa consiliului de administraţie al şcolii sau, pe cale ierarhică, a colegiului de conducere de la Inspectorat. Nici vorbă. A fost somat să se prezinte în faţa unui tribunal ad-hoc, format din trei reprezentanţi ai PDL, care l-au prelucrat cum au vrut ei. Cam ca Inchiziţia pe vremuri, atât doar că nu i-au tăiat capul, ci i-au amputat demnitatea.

În timp ce documentam subiectul, m-am trezit cu telefoane de la un amic din PDL. Mai pe ocolite, mai de-a dreptul, îmi sugera că dezvăluirea n-ar servi nimănui. "Oricum, când apare ziarul, deja voturile vor fi în urne, iar articolul nu mai schimbă nimic", suna pledoaria tânărului politician. Bolnav şi ticălos argument!

Fireşte că săptămâna asta vom şti cine a câştigat alegerile, cine va fi preşedinte, cine va face Guvernul, al cui va fi Ministerul Educaţiei şi, în consecinţă, dacă şeful învăţământului din Bihor va rămâne şantajistul prins cu mâţa-n sac. Dar scriind despre această ticăloşie executată de un slujbaş pe care Partidul l-a plantat la conducerea sistemului şcolar din judeţ, puţin îmi mai pasă dacă şampania o bea Băsescu şi Geoană cucuta. Sau invers. Pentru că, şi dacă rămâne la putere Partidul lui Luca, singura consecinţă corectă este ca guzganul portocaliu să zboare din funcţie şi să plătească după lege, ca toţi borfaşii.

În urmă cu câţiva ani, când "Unchiul" Maghiar era un jupân absolut, am scris insistent despre impostura instalată la Universitatea Oradea. Acum, însă, văd că impostura coboară până la cele mai joase niveluri, mai jos de liceu, până la şcoala gimnazială şi la cea elementară, până la grădiniţă poate, de-o să se dea şi bulinele roşii pe merite portocalii.

Grav şi fără speranţă, căci dacă nu numai posturile din şcoli sunt "negociate" politic, ci şi notele elevilor, avem motive să ne temem că năravul va avea efecte dramatice şi pe termen lung. Elevii cu propte politice, având note mari la şcoala generală, vor avea şi medii mari la Bac şi, ca atare, la facultate vor fi primii intraţi, pe locurile fără taxă. Iar mai târziu, cu patalamale universitare la mână, tot ei vor pune laba şi pe funcţiile publice.

Vom ajunge din nou într-un alt fel de comunism, când urmaşii lor, ai activiştilor de partid, vor fi iarăşi şefii urmaşilor noştri...