Mereu ne-am plâns de destinul oraşului nostru, silit să trăiască în umbra unor metropole ca Timişoara sau Cluj. Întotdeauna de vină a fost destinul, "miticii" de la Bucureşti, neşansa de a alege între doi comunişti, precum Băsescu-Năstase, sau între un măscărici şi un bolşevic, vezi cazul Vadim-Iliescu.
De câte ori am ieşit la vot am pus ştampila cu un nod în gât fiindcă, pe lângă candidatul meu preferat, mai trebuia să validez şi nişte loaze strecurate cu abilitate pe liste de versaţii noştri politicieni.
Ei, bine, acum să vedem ce oameni suntem. Orădeni adevăraţi sau vopsiţi? Pentru mine nu există orădeni unguri sau români, orădeni penelişti sau pesedişti. Ci orădeni care iubesc oraşul şi orădeni care sunt invidioşi pe cei dintâi. În mod cert, proiectul unirii cu Sînmartinul va fi îmbrăţişat de cei care cred în destinul acestui oraş, sperând să ajungem nu un Zalău mai mare, ci un Cluj mai cochet.
Cine se opune acestui proiect? Printre personalităţile marcante apar domnii Kiss Alexandru şi Ioan Mang, doi exponenţi uzaţi ai unei clase politice compromise. Nu cred în valoarea explicaţiilor lor despre dezastrul pe care, chipurile, îl poate aduce unificarea, pentru că ei şi-au dat măsura valorii atunci când au decis că principalul proiect strategic pentru judeţul Bihor este drumul Şuşti-Moneasa.
Nu e uşor să scoţi din case 60.000 de cetăţeni să iasă la vot. Dar ar fi păcat ca noi, orădenii, să ratăm şansa de a ne croi viitorul prin propria voinţă. Altfel, vom rămâne să ne lamentăm că nu avem noroc în viaţă, că toată lumea e împotriva noastră şi, bineînţeles, că noi n-avem nicio vină...
Citiţi pe această temă şi articolul "Până la capăt! Ideea unificării cu Oradea începe să-i seducă pe locuitorii din Sînmartin"