La Brusturi, ca-n Vestul Sălbatic. Sătenii se plâng că dacă vor lemn din pădurea comunală, soţul primăriţei îi "rezolvă", dar la un preţ triplu peste cel aprobat de Consiliul Local. Dacă vreunul, fie şi consilier, comentează, e ameninţat de întâiul domn al comunei, iar apoi, coincidenţă, chiar ia bătaie.

Miza sunt, evident, banii, sume de zeci de mii de euro, şi a ieşit la iveală după ce trei reprezentanţi ai opoziţiei au reclamat un furt pe care Poliţia şi Garda Financiară l-au şi confirmat, dar pe care îl neagă tocmai primăriţa.

BIHOREANUL vă prezintă un caz cum probabil mai sunt, de hoţie aproape cu acte în regulă, pe care după mai bine de o jumătate de an autorităţile încă nu au soluţionat-o.

Defrişare cu "zeciuială"

De nouă luni, trei consilieri din Brusturi încearcă să afle cine a furat din pădurea comunei. Anul trecut în octombrie, Ioan Roşu, Florian Cuc şi Mircea Roman, toţi membri PNL, au aflat de la săteni din Cuieşd că o defrişare aprobată legal a prilejuit o hoţie pe care primăriţa PSD-istă Livia Bîrlău n-a raportat-o autorităţilor de resort.

Până în 2016, cele 893 hectare de pădure de stejar, fag şi cer răsfirate în satele Cuieşd, Brusturi şi Fărcaşa, erau gestionate de Ocolul Silvic Aleşd. După instalarea primăriţei, însă, în locul paznicilor de la stat Primăria a angajat Ocolul privat Blidaru, din judeţul Sălaj.

În octombrie 2018, noul administrator al pădurii a executat o "tăiere la ras", prevăzută cu doi ani înainte de OS Aleşd, dar în loc să fie defrişate 2 hectare, conform amenajamentului, suprafaţa a fost extinsă cu o zecime. "Marginea delimitată cu marcă pătrată, pentru tăierea la ras, a fost depăşită pe o latură cu vreo 10 metri, iar pe alta cu circa 200 de metri", explică Ioan Roşu, unul dintre consilieri. Rezultatul? Au fost tăiaţi în plus 96 arbori, groşi de 1 – 1,2 metri, prejudiciul fiind de circa 100.000 lei, peste 21.000 euro.

Defrişare cu "zilieri"

Consilierii au reclamat furtul Gărzii Forestiere anul trecut pe 3 octombrie şi pe 22 noiembrie, iar anul acesta pe 4 aprilie. De fiecare dată au arătat că s-au tăiat mai mulţi copaci decât cei prevăzuţi în amenajament şi că tăierea efectivă n-a făcut-o firma angajată de Primărie, ci "zilieri", cunoscuţi că prestează pentru soţul primăriţei, Petre Bîrlău, fost pădurar la Marghita, care după ce a plecat din sistem s-a concentrat pe afacerile familiei: un depozit de materiale de construcţii, un magazin de metalo-chimice şi unul de haine second hand.

Florian Cuc, consilier local BrusturiFără a-l acuza direct, consilierii au arătat că buştenii au fost scoşi din pădure cu tractoarele lui Bîrlău, care a perceput oamenilor, fără a le da chitanţe, preţuri triple faţă de cel stabilit de Consiliu. "Noi am votat ca fiecare să aibă dreptul la 3 metri cubi de lemn pe an, la 112 lei/mc, dar lemnele le-au fost duse cu tractoarele lui Bîrlău, cu 900 lei", spune Florian Cuc.

Fără răspuns

O vizită a Gărzii Forestiere a avut loc la Brusturi astă-toamnă, dar "inspecţia de fond" cerută de consilieri a fost formală, încheiată într-o singură zi. Mai mult, deşi au dispus confiscarea lemnelor găsite în marginea pădurii, comisarii "nu au cercetat de unde provenea surplusul", nu le-au comunicat nici volumul, nici valoarea lor şi nici nu le-au marcat. "Sperăm că instituţia dvs luptă pentru stoparea delictelor silvice şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi", "inspecţia să fie făcută corect", au cerut consilierii.

Roşu şi Cuc au sesizat şi Compartimentul Delicte Silvice al Poliţiei Bihor, ultima plângere, din aprilie 2019, fiind în aceeaşi notă: "Sperăm că organele de Poliţie nu se vor lăsa intimidate de numele celor implicaţi, iar adevărul va triumfa prin tragerea vinovaţilor la răspundere".

Confirmare cu... refuz

În urma insistenţelor, abia pe 22 martie 2019, la 6 luni după defrişare, la Cuieşd s-au deplasat reprezentanţi ai Poliţiei, Gărzii Forestiere, OS Aleşd şi OS Blidaru, care au constatat că "limita veche (n.r. – marcată pentru tăierea legală) a fost tăiată", adică depăşită.

La faţa locului s-au numărat 96 cioate de arbori doborâţi ilegal, dar, spune consilierul Cuc, "de atunci nu am primit niciun răspuns, nici de la Gardă, nici de la Poliţie. Nu ni s-a spus nici câtă masă lemnoasă a fost confiscată, nici ce valoare are, nici cine este vinovat", spune consilierul Cuc.

Informatori

Cu două săptămâni în urmă, BIHOREANUL s-a deplasat la Brusturi, inclusiv în pădurea din Cuieşd, unde ca din întâmplare a apărut în câteva minte şi pădurarul, însoţit de trei "civili", care au iscodit musafirii nepoftiţi despre scopul vizitei. "Eu sunt nou, aşa am preluat pădurea", s-a disculpat pădurarul Ciprian Oros, vrând să zică, probabil, că nici n-a participat la furt, nici nu l-a acoperit.

Imediat ce străinii au dat semne că pleacă, s-au îmbarcat într-un gipan, oprind la Primărie, unde pădurarul le-a semnalat prezenţa, iar unul dintre tovarăşii săi, identificat ca "zilier" folosit la defrişare, a mers la firma soţului primăriţei, tot pentru a da raportul.

Că soţii Bîrlău au fost avizaţi despre motivul vizitei avea să devină repede clar: primăriţa a pus reporterii să revină după două ore, interval în care, după cum avea să recunoască, şi-a contactat avocatul. Între timp, reporterii au vizitat magazinul familiei, unde "zilierul" i-a întrebat de ce vor să vorbească cu patronul şi refuzând să-l anunţe. În final, jurnalistul şi-a lăsat numărul de telefon, pentru a-i transmite lui Bîrlău că a fost căutat, comunicând şi motivul.

Subiect "interpretabil"

În discuţia cu BIHOREANUL, primăriţa a motivat că a înlocuit Ocolul Silvic de stat, care avusese lipsuri în gestiune de 30.000 lei, cu cel privat pentru a face economii la bugetul local, dependent de vânzarea lemnelor, fiindcă acoperă salariile doar până în octombrie.

Livia Bîrlău a negat nu doar că soţul ei cară lemnele furate, ci şi furtul însuşi. "Nu cred că s-a constatat aşa ceva", a zis când reporterul i-a atras atenţia că furtul fusese atestat de autorităţi.

"Consilierii ăştia tot fac reclamaţii, pentru a-mi rupe curajul de a mai candida. Abordează subiectul pădure pentru că-i sensibil şi interpretabil. Pădurea-i mare şi lată, numai Dumnezeu ştie câtă-i", a filozofat femeia, sugerând că e o victimă politică şi promiţând că va oferi BIHOREANULUI corespondenţa cu Garda Forestieră şi cu Poliţia, cum că "nu se adevereşte nimic din ce spun consilierii". Ceea ce, însă, n-a mai făcut.

În schimb, a doua zi s-a plâns pe Facebook că "ziarul Bihoreanul ne vizitează cam des" şi a ameninţat reporterul cu un proces, promiţând unul şi contra consilierilor, "pentru hărţuială". "Am înregistrat dialogul... voi vedea ce vor publica... voi face publică discuţia integrală şi voi proba tot ce mă calomniază cu acte doveditoare cerând daune", a făgăduit ea.

Probabil în privinţa asta se va ţine de cuvânt, nu cum a făcut cu promisiunea că va arăta acte care, chipurile, ar infirma un furt confirmat, totuşi, oficial. Chiar şi fără să numească făptaşii...


ÎN LUCRU
Amendă şi dosar penal

Comisarul Florian Nica de la Garda Forestieră a confirmat BIHOREANULUI că la Brusturi a fost constatat un furt de lemne, dar nu poate da detalii fiindcă "este un dosar penal în lucru".

Şefa instituţiei, Maria Antal, a transmis doar că volumul arborilor confiscaţi a fost de 133,21 metri cubi, în valoare de numai 15.992 lei, sumă imputată firmei contractate să facă tăierea, în timp ce pădurarul a fost amendat cu 6.000 lei, fără a preciza pentru ce anume.

Reprezentanţii Poliţiei au afirmat şi ei că nu pot oferi informaţii, tocmai pentru că dosarul penal e încă nesoluţionat.


RECLAMANT BĂTUT
Zis şi făcut

Ioan Roșu, consilier localIoan Roşu (foto), unul dintre consilierii care au cerut să fie traşi la răspundere atât cei care au comandat furtul, cât şi cei care l-au executat, a fost ameninţat astă-toamnă de soţul primăriţei că îl "rezolvă", după care, coincidenţă, a fost atacat în propria bătătură. În seara de 27 octombrie, trei necunoscuţi au intrat peste el şi l-au luat la pumni şi picioare, umplându-l de sânge. Bărbatul de 75 ani a denunţat Poliţiei şi agresiunea, dar şi acest dosar este încă în lucru.

La fel ca în toamnă, Petre Bîrlău, bănuit că ar fi comandat atacul, dar şi că ar fi adevăratul profitor al defrişării, a refuzat să discute cu reporterii. "Mă deranjaţi", zicea atunci, pentru ca de data asta să nici nu se mai deranjeze să vorbească.


UPDATE:

Primăriţa comunei Brusuri, Livia Bîrlău, nu a mai revenit cu precizări pe marginea întrebărilor puse de BIHOREANUL. În schimb, a publicat un aşa-numit drept la replică pe un site apropiat PSD Bihor.

Materialul, care tot nu lămureşte aspectele ridicate de ancheta jurnalistică, poate fi citit aici: Drept la replică-Domna Livia Bârlău, primarul comunei Brusturi: ,,Mi-au fost aduse acuze nefondate. Actele dovedesc ca am dreptate”