Handbaliştii de la CSM Oradea au cedat un nou joc din Liga Zimbrilor. De această dată, echipa orădeană a evoluat pe teren propriu, la Arena "Antonio Alexe", în compania celor de la AHC Potaissa Turda, formaţie situată în prima parte a clasamentului, dar care venea după două înfrângeri. Echipa din judeţul Cluj nu îşi permitea un nou eşec, mai ales pe terenul ultimei clasate şi în condiţiile în care se mai gândeşte la un loc pe podium. Elevii antrenorului Horaţiu Gal au venit foarte determinaţi sâmbătă la Oradea şi au reuşit să se impună la o diferenţă de patru goluri, cu scorul de 32-28.

Disputa a fost foarte echilibrată în primele 20 de minute de joc, când s-a mers cap la cap. Pe finalul primei reprize, turdenii s-au desprins şi au intrat în pauză cu un avantaj de patru goluri, scor 11-15.

Din păcate pentru orădeni, şi debutul reprizei secunde a fost foarte slab pentru ei, cu doar două goluri reuşite în zece minute. Astfel, s-a ajuns ca Potaissa să conducă cu nouă goluri, 21-12 şi 22-13.

A urmat un reviriment în jocul antrenorilor Cosmin Liberţ şi George Tăutu, care au început să recupereze, s-au apropiat de adversar, dar n-au putut mai mult decât la o diferenţă de patru goluri, iar jocul s-a încheiat cu scorul de 28-32.

Ca urmare, CSM Oradea rămâne fără punct şi după jocul al 19-lea pe care l-a disputat în actuala ediţie de campionat în Liga Zimbrilor.

"A fost un meci foarte greu, care s-a terminat în conformitate cu valoarea dintre cele două echipe. Nu poţi să ai foarte mari pretenţii când joci împotriva celor de la Turda, cu toate că noi ne dorim de la fiecare meci să scoatem maximum, dar mai trebuie să şi putem până la urmă. E foarte apăsător şi frustrant ce arată clasamentul, dar ne confruntăm şi cu probleme de efectiv, de exemplu Ţenghea este accidentat după jocul de la Bacău, Ivanchenco a evoluat azi la potenţial de 40% din capacitatea lui, după ce nu s-a antrenat toată săptămâna şi a intrat direct la meci cu infiltraţii, Robert Gal la fel, Djukic, nici el nu a jucat la Bacău şi Focşani şi a intrat acum cum a putut. Ne dorim însă ca să îi avem pe toţi jucătorii sănătoşi, pentru că dacă se va hotărî ca de la anul Liga Zimbrilor să aibă 16 echipe, atunci să putem participa la baraj cu lotul în formulă completă, pentru că şi în liga a doua echipele sunt destul de bunicele", a declarat, la finalul partidei antrenorul echipei CSM Oradea, Cosmin Liberţ.

Şanse de menţinere în prima ligă

Tehnicianul orădean a confirmat astfel, ceea ce se vehiculează intens în această perioadă, cum că din sezonul următor se doreşte creşterea numărului de echipe în Liga Zimbrilor, de la 14 la 16. Acest fapt ar avantaja echipa orădeană, care nu ar mai retrograda direct, ci ar merge la baraj, acolo unde are şanse să obţină victoria şi să se menţină în prima ligă. O decizie în acest sens încă nu s-a luat, dar, după cum a precizat şi antrenorul turdenilor, Horaţiu Gal, sunt şanse mari ca Federaţia Română de Handbal s-a decidă această modificare.

"La început a părut că am fost în joc. Apoi, însă, ne-am rupt din joc, ca mai apoi să ne trezim, prin minutul 17 din cea de-a doua repriză, că am putea întoarce rezultatul. A fost însă mult prea puţin, trebuia să începem din primul minut al reprizei a doua. A fost un meci greu pentru noi, şi pentru faptul că nu am avut timp de recuperare. A fost prea aglomerat acest program pentru noi, fiind şi lotul un pic subţire, am avut şi accidentări, şi răciţi. Sperăm însă să ne revenim toţi 100% pentru meciul cu Buzăul", a declarat la final şi jucătorul CSM-ului Robert Gal.

Principalul marcator al orădenilor a fost Emilian Turcu, 6 goluri. L-a urmat Mark Kovacs cu 5 goluri, Valentin Ivanchenco, Borivoje Djukic şi Viorel Boşca, fiecare cu câte 4 goluri. De la turdeni, Teodor Pinţoiu a fost cel mai eficace, cu 8 reuşite.

În celelalte echipe de sâmbătă din etapa a 18-a a Ligii Zimbrilor, HC Buzău a reuşit surpriza, învingând Steaua la Bucureşti, cu scorul de 32-30, CSM Constanţa s-a impus cu scorul de 34-20 pe terenul celor de la CSM Bucureşti, CSU din Suceava şi CSM Vaslui au remizat cu scorul de 30-30, SCM Politehnica Timişoara s-a impus cu 28-25 pe terenul penultimei clasate, CSM Odorheiu Secuiesc, iar Minaur Baia Mare a depăşit clar, cu scorul de 38-26, formaţia CSM Bacău.

Ultima partidă a etapei are loc duminică, de la ora 17.30, la Focşani, între echipa locală CSM şi campioana Dinamo. Meciul va fi televizat, urmând a putea fi văzut pe Pro Arena.

În runda viitoare, CSM Oradea va evolua în deplasare, pe terenul celor de la HC Buzău, sâmbătă, 25 februarie.


CSM Oradea - AHC Potaissa Turda 28-32 (11-15)

Arena "Antonio Alexe". Spectatori: circa 300

CSM Oradea: Turturică şi Andreescu - portari; Turcu - 6 goluri, Kovács - 5, Djukic - 4, Ivancenco - 4, Boşca - 4, Oarga - 2, Al. Farcaş - 2, Aungurenci - 1, R. Gal, B. Munteanu, Szász, Starchenko, Bora şi Breban. Antrenor: Cosmin Liberţ. Director tehnic: George Tăutu

AHC Potaissa Turda: Baştiurea şi Şelaru - portari; Pinţoiu – 8 goluri, Vojvodic - 6, R. Pavel - 5, G. Dumitriu - 3, Thalmaier - 2, Dragas - 2, Taloş - 2, Pop - 2, Ghivil - 1, Szoka - 1, Totoi, Lazăr şi Vereş. Antrenor: Horaţiu Gal. Antrenor secund: Radu Ştef

Arbitri: Sebastian Mârza şi Cristian Nedelea (ambii din Cluj-Napoca).

Observator FRH: Zamfir Mesaros (Baia Mare)

Penalty-uri: 3/2 - 1/1

Eliminări de 2 min: 3-6

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!