Handbaliștii de la CSM Oradea au continuat, vineri, parcursul bun la turneul de baraj pentru promovarea în Liga Națională, turneu care se desfășoară în aceste zile la Sfântu Gheorghe.
După ce în prima zi au reușit semi-surpriza și au remizat cu echipa ce vine din primul eșalon, CSM Focșani, scor 28-28, de această dată roș-albaștrii au întâlnit echipa brașoveană CSO Teutonii Ghimbav, o formație cu care s-au întâlnit și în Divizia A și pe care au învins-o de fiecare dată până acum.
Și de această dată, elevii antrenorului Cosmin Liberț au făcut un joc bun și au reușit să își adjudece acest meci, la o diferență de trei goluri, cu scorul de 30-27, după ce în cea mai mare parte a meciului s-au aflat la conducere pe tabelă.
Doar la început au condus cei de la Ghimbav, cu 3-1, și apoi din minutul 20 până în minutul 24, când au avut 13-11 și 14-13. În rest, orădenii s-au aflat la timonă, iar în repriza a doua s-au menținut în avantaj tot timpul.
Totuși, prima repriză a fost foarte echilibrată, cu echipele succedându-se la conducere, dar în pauză în avantaj a intrat CSM-ul, cu 17-14.
În repriza secundă, elevii antrenorului Cosmin Liberț au continuat să se desprindă, ajungând să conducă cu 23-17, dar a urmat un moment complicat, în care au avut mai multe eliminări, ajungând la un moment dat să rămână cu doar trei jucători în teren, pe lângă portar. În această perioadă, cei de la Ghimbav au mai redus din handicap, dar continuarea a fost bună pentru CSM, care și-a păstrat tot timpul un avantaj de două-trei goluri, chiar și patru la un moment dat.
În cele din urmă, jocul s-a încheiat cu scorul de 30-27, iar Oradea totalizează 4 puncte după primele două etape și urcă pe locul 2 în clasament, loc care este promovabil.
Sâmbătă însă, în ultima etapă, roș-albaștrii vor întâlni formația SCM Politehnica Timișoara, echipă care vine din Liga Națională, dar care vineri a cedat duelul cu CSM Focșani, cu scorul de 25-31.
Practic, jocul de sâmbătă, cu începere de la ora 14, dintre CSM Oradea și SCM Politehnica Timișoara, devine o finală pentru cele două formații. Bihorenii sunt avantajați și la un scor egal, însă timișorenii vor trebui să câștige dacă vor să rămână în primul eșalon. Va fi, astfel, un joc în care cele două echipe își dispută locul în prima divizie.
În partida de vineri, cu CSO Teutonii Ghimbav, pentru CSM Oradea au marcat: Benjamin Szabo – 7 goluri, Alin Calman, Albert Iulian Vizitiu și Florin George Breban – câte 5 goluri, Adrian Urdă – 3 goluri, Constantin Bran și Ianus Dumitrescu – câte 2 goluri, iar Csongor Szasz – 1 gol. De la Teutonii Ghimbav, Laurențiu Diaconu a fost cel mai eficace, cu 7 goluri, iar Darius Cernea l-a secondat, cu 6 goluri.
Clasamentul turneului de baraj pentru promovare, după primele două etape:
1. CSM Focșani – 4 puncte (+6 la golaveraj)
2. CSM Oradea – 4 puncte (+3 la golaveraj)
3. SCM Politehnica Timișoara – 3 puncte
4. CSO Teutonii Ghimbav – 0 puncte
Ultima etapă (sâmbătă, 31 mai):
Ora 14:00 – CSM Oradea - SCM Politehnica Timișoara
Ora 16:00 – CSM Focșani - CSO Teutonii Ghimbav
Meciurile pot fi văzute live pe canalul YouTube al Federației Române de Handbal.