Echipa bihoreană de handbal masculin CSM Oradea va susţine în acest sfârşit de săptămână ultimul meci oficial pe anul calendaristic 2018. Mai exact, vineri, formaţia antrenată de George Tăutu se duela, pe teren propriu, cu cei de la HC Sibiu.

Meciul este programat cu începere de la ora 17, la Arena Antonio Alexe, şi va conta pentru etapa a 10-a, ultima din primul retur al Seriei D din cadrul campionatului Diviziei A.

Formaţia sibiană este prima care i-a învins pe orădeni în acest sezon, în etapa a 5-a, la Sibiu, pe când era pe ultimul loc, fapt care s-a constituit într-o surpriză la acea vreme. Scorul a fost atunci 32-29.

Acum bihorenii vin însă după un succes repurtat la Turda, în compania satelitului Potaissei, ultima clasată, în timp ce sibienii au învins satelitul lui Minaur Baia Mare, pe teren propriu.

În rezent, CSM-ul ocupă locul al II-lea al clasamentului, cu şase victorii şi trei înfrângeri, respectiv cu un total de 18 puncte. "Roş-albaştrii" se situează astfel în spatele celor de la HC Szejke Odorhei, care au un punct mai mult.

De cealaltă parte, HC Sibiu are trei victorii, un rezultat de egalitate şi cinci înfrâgeri şi cu 10 puncte ocupă locul al 5-lea al Seriei D.

După cum anunţă organizatorii, intrarea spectatorilor va fi liberă şi de această dată.