Handbaliştii de la CSM Oradea s-au deplasat în această săptămână la Bucureşti, unde vor întâlni, joi, echipa CSA Steaua într-o partidă ce va debuta de la ora 15 şi se va desfăşura la Sala Apollo.

Meciul contează pentru etapa a 11-a a Ligii Zimbrilor, competiţie în care handbaliştii orădeni se află pe ultimul loc, fără vreun punct după zece etape disputate până în prezent.

Pentru handbaliştii de la CSM Oradea, aceasta este cea de-a doua deplasare la București în acest sezon, după meciurile cu CSM București și Dinamo București, care s-au disputat chiar la începutul ediţiei de campionat.

Se anunţă, astfel, un nou joc foarte dificil pentru trupa pregătită de antrenorii Cosmin Liberţ şi George Tăutu, Steaua fiind un nume de mare tradiție şi în handbalul românesc, iar în actualul sezon are 16 puncte, cu care ocupă locul 6, dar și cu un meci mai puțin disputat.

Ambele echipe se prezintă la această confruntare după ce în runda precedentă nu au reuşit să se impună. Astfel, dacă CSM Oradea a pierdut pe teren propriu în faţa echipei CSM Focşani, în schimb Steaua vine după un rezultat de egalitate înregistrat la Suceava.

După cum transmite conducerea clubului orădean, şi pentru jocul de la Bucureşti cu Steaua va absenta de la CSM jucătorul maghiar Mark Kovacs, care încă nu este refăcut după accidentarea avută.

„Este un meci în care CSM Oradea joacă fără presiune. Există speranțe pentru o prestație curajoasă, în condițiile în care jocul colectiv pare să se îmbunătățească în ambele faze ale jocului. În schimb, Steaua București ar putea resimți presiune asupra rezultatului în condițiile în care va încerca să recupereze teren față de primele cinci clasate în campionat”, se precizează pe site-ul clubului bihorean, în prefaţa acestui joc.

Partida de joi, de la ora 15, dintre CSA Steaua Bucureşti şi CSM Oradea va fi primul din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, celelalte dispute ale rundei fiind programate vineri, sâmbătă şi duminică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!