După înfrângerea din faţa celor de la CSM Sighişoara, handbaliştii de la CSM Oradea s-au pregătit în această săptămână pentru jocul AHC Potaissa II Turda, meci pe care-l vor disputa, sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul campionatului Diviziei A, Seria D.

"Roş-albaştrii" speră să întrerupă, cu această ocazie, seria rezultatelor negative, în meciul ce este programat cu începere de la ora 13, la Arena Antonio Alexe.

Mai exact, trupa pregătită de antrenorul George Tăutu vine după o dublă înfrângere, consemnată în faţa echipelor din Baia Mare şi Sighişoara. Cu o victorie în meciul de sâmbătă, CSM-ul s-ar reînscrie însă în lupta pentru revenirea între primele două poziţii ale seriei.

De altfel, echipa orădeană este favorita disputei, poziţiile din clasament fiind cele mai elocvent argument în acest sens. În timp ce CSM Oradea ocupă locul III, cu 24 de puncte, formaţia din Turda  se situează pe penultima poziţie, cu doar 10 puncte.

Este de apreciat totuşi cum echipa a doua a clubului din Turda a învins în runda trecută formaţia  Minaur II Baia Mare, cu scorul de 30-29.

Partida de sâmbătă va reprezenta şi cel de-al treilea duel direct între Oradea şi Turda în acest sezon competiţional. Primele două confruntări au fost adjudecate de CSM la diferenţe de câte trei goluri: 30-27 la Oradea, respectiv 28-25 la Turda.

Ca de obicei, şi sâmbătă, la jocul de la ora 13, intrarea spectatorilor va fi liberă.