Iubitorii sportului sunt aşteptaţi joi şi sâmbătă la Oradea Arena, unde au prilejul să vadă o dublă amicală de gală între selecţionata ţării noastre, una dintre cele mai îndrăgite echipe reprezentative din sportul românesc, şi campioana mondială en-titre la handbal masculin, reprezentativa Franţei.
Primul joc este programat joi, cu începe de la ora 18, iar cel de-al doilea se va disputa sâmbătă, de la ora 15.
Pentru ambele echipe această dublă se constituie într-o utilă repetiţie înaintea participării la Campionatul Mondial, care va avea loc în Germania şi Olanda. După aceste jocuri, săptămâna viitoare, echipa României îşi va definitiva lotul lărgit de 35 de jucătoare pentru competiţia mondială.
Două jocuri foarte importante
Dubla cu Franţa a fost prefaţată miercuri, cu o conferinţă de presă la care au participat conducătorii Federaţiei Române de Handbal, alături de antrenorul şi căpitanul echipei naţionale.
Selecționerul Florentin Pera (foto jos) a ţinut să precizeze că meciurile de la Oradea reprezintă o bună ocazie de evaluare a nivelului actual al primei reprezentative a ţării noastre.
"Meciurile cu Franţa sunt foarte importante pentru echipa noastră națională în vederea pregătirilor pentru Campionatul Mondial. Sunt teste utile în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din lume, pentru că Franța este campioana mondială en titre şi vicecampioana olimpică de la Paris. Este important să ne pregătim cu cele mai valoroase echipe ale lumii. Cred că de foarte mulți ani nu am mai jucat un amical în țară împotriva unui adversar de top. Obiectivele noastre la aceste două meciuri amicale sunt să construim relațiile de joc şi să le dăm şansa de a intra tuturor jucătoarelor pe care le avem la dispoziție. Dubla cu Franța reprezintă o ocazie foarte bună de a ne evalua nivelul actual şi de a integra în echipă jucătoarele mai tinere. Chiar avem două debutante în lot, este vorba despre Raicea şi Niță (n.r. - Beatrice Raicea şi Alexia Niță), două jucătoare de perspectivă", a spus selecţionerul.

Jucătoarele echipei naţionale de handbal feminin a României s-au declarat încântate de condiţiile de la Oradea, dar şi de faptul că se vor putea duela acasă cu o echipă de top din handbalul mondial, după cum a afirmat căpitanul de echipă, Lorena Ostase.
„În primul rând ne bucurăm că suntem aici la Oradea. Ieri am avut primul antrenament în sala oficială, cred că toate sportivele au rămas impresionate de condiţiile de aici şi este un lucru foarte bun pentru noi. Sperăm ca mâine şi, bineînţeles, şi sâmbătă să vină oamenii să fie alături de noi. Un rol important în orice pregătire cred că este dat de meciurile amicale, iar faptul că Franţa vine la noi acasă să joace două meciuri poate spune ceva despre performanţele pe care noi ar trebui să le obţinem în viitor la meciurile oficiale. Vrei să te pregăteşti cu cei mai buni, vrei să câştigi, iar acesta este un punct cheie”, a precizat Lorena Ostase (foto jos).

Pentru valoarea echipei tricolore
La rândul său, preşedintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a subliniat importanța celor două meciuri.
"Faptul că Franța a dorit să vină să joace aceste amicale în România se datorează în primul rând valorii pe care o au fetele noastre, pentru că Franța nu ar fi fost de acord să vină să joace împotriva unei echipe necompetitive. Aşa că trebuie să le apreciem pe fetele noastre, pentru că datorită lor acest adversar puternic va fi prezent în România. Fetele au valoare, au dorință şi cred că împreună pot obține în viitor rezultate foarte bune", a afirmat preşedintele FRH (foto jos).

La conferinţa de presă a participat şi Călin Corpaş, din partea Primăriei Oradea, care a afirmat că, din punct de vedere organizatoric, aceste jocuri reprezintă şi o repetiţie pentru organizarea unei gupe din cadrul Campionatului European de anul viitor.
„Așa cum știți, anul viitor în decembrie, Oradea va fi oraş gazdă a unora dintre cele mai importante naţionale de handbal feminin, în cea mai prestigioasă competiţie continentală, motiv pentru care, de bună seamă, acest parteneriat pe care îl avem deja cu Federaţia Română de Handbal va trebui dezvoltat. Este foarte important pentru oraşul nostru să pregătim temeinic EHF EURO 2026, deoarece e crucial ca Oradea Arena să devină o arenă sportivă reper pe harta arenelor din Europa”, a afirmat consilierul primarului Florin Birta, Călin Corpaş (foto jos).

Cât priveşte Campionatul European de anul viitor, găzduit şi de România, alături de alte trei ţări, Slovacia, Polonia şi Cehia, antrenorul Florin Pera consideră că prima reprezentativă a ţării noastre va arăta ca o echipă puternică şi omogenă.
"Aşteptările de la echipa națională feminină ştim că sunt mari. Suntem la un schimb de generații, suntem la început de drum, iar obiectivul nostru este calificarea la Jocurile Olimpice. Eu spun că această națională are potențial, dar nicio echipă nu poate fi formată peste noapte. Noi sperăm ca echipa noastră să devină competitivă într-un timp cât mai scurt şi să producă rezultatele aşteptate de toți românii. Această echipă progresează, iar eu, din ce văd, cred că la Campionatul European din 2026 România va arăta ca o echipă puternică şi omogenă", a precizat selecționerul.
Speranțe pentru handbalul local
La conferinţa de presă a fost prezent şi Pavel Mercea (foto jos), preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, care a dorit să mulţumească Primăriei Oradea, Consiliului Judeţean Bihor şi Federaţiei Române de Handbal că au făcut posibil ca aceste jocuri cu campioana mondială en-titre să se desfăşoare la Oradea.

Potrivit acestuia, faptul că în oraşul de pe Crişul Repede vor avea loc meciuri de un astfel de nivel al handbalului internaţional promovează intens sportul cu mingea pe semicerc. Mercea speră că autorităţile locale se vor implica mai mult şi în susţinerea echipelor de club din oraş, ca să nu mai rămână în anonimatul ligii secunde.
Bilete pentru meciurile naționalelor României și Franței de la Oradea Arena:
Pe de altă partea, Federația Română de Handbal a anunțat miercuri programul de vânzare a biletelor fizice pentru meciurile România - Franța de la Oradea.
Astfel, pe lângă faptul că vor butea fi achiziționate online, de pe site-ul Eventim, tichetele se vor putea cumpăra și în format fizic, direct de la sala de joc.
Programul de vânzare la casieria sălii este următorul:
• Joi, 18 septembrie 2025 – începând cu ora 15:00, pentru partida România – Franța;
• Sâmbătă, 20 septembrie 2025 – începând cu ora 12:00, pentru partida România – Franța.
„Federația Română de Handbal îi invită pe toți suporterii să fie alături de tricolore și să contribuie la atmosfera spectaculoasă din tribune, în fața unei adversare de top mondial”, se arată în mesajul Federaţiei.