Handabalistele formației orădene CSU CSM sunt în căutarea primului rezultat pozitiv din actualul sezon competiţional. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, elevele antrenoarei Doina Ardelean trebuie să nu piardă jocul din deplasare cu CSŞ Caracal, meci care este programat miercuri, de la ora 14.00.

Partida dintre cele două formații va conta pentru etapa a III-a a campionatului Diviziei A, Seria B.

Pentru acest joc și pentru a-l aborda cât mai bine, orădencele au făcut delasarea încă de marți, astfel încât la ora jocului elevele antrenoarei Doina Ardelean să fie în deplinătatea forțelor, mai cu seamă cu cât vor avea în faţa o formaţie alcătuită pe scheletul vicecampioanei naţionale la junioare I de anul trecut. De altfel, oraşul din sudul ţării reprezintă un centru puternic în hanbalul feminin românesc, drept dovadă în acest sens fiind medaliile cucerite an de an la majoritatea categoriilor de vârstă.

În pofida înfrângerilor înregistrate în primele două runde, CSŞ Caracal nu va fi un adversar facil. Cele două eşecuri ale oltencelor sunt perfect explicabile prin faptul că au survenit în faţa principalelor candidate la promovare, Minaur Baia Mare şi CSM Slatina. Aşadar echipa din Caracal se află, la rându-i, în căutarea primului succes, obiectiv pe care îl au şi orădencele.

Din lotul echipei bihorene deplasat la Carcal lipseşte portarul Dezso Helga, cea care se confruntă cu o viroză puternică.

„Sperăm să aducem primele puncte şi astfel să trecem peste înfrângerea dureroasă suferită în etapa precedentă. Un eventual succes ne-ar da un cu totul alt moral pentru meciul cu Minaur Baia Mare pe care îl vom disputa duminică de la ora 13.00 în sala de sport a Universităţii Oradea” a declarat antrenoarea orădeană Doina Ardelean, înaintea deplasării.

Jocul dintre CSS Caracal și CSU CSM Oradea va fi arbitrat de cuplul Anton Drăgănescu - Adrian Eremia, ambii din judeţul Gorj și ambii arbitri prim-divizionari.

În celelate partide ale etapei a III-a din Divizia A, Seria B la handbal feminin se întâlnesc: Minaur Baia Mare – CSM Slatina, Extrem Baia Mare – Avram Iancu Arad, Mureşul Târgu Mureş – CSU Reşiţa şi CSU de Vest Timişoara – Crişul Chişineu Criş. Naţional Braşov va sta. Meciul Sepsi Sfântu Gheorghe – Dacia Mioveni, scor 34-29, s-a jucat în devans.