Handbalistele de la CSU CSM Oradea şi-au continuat cu succes seria jocurilor oficiale din acest an. Astfel, duminică, la Sala Polivalentă a Universităţii, elevele antrenoarei Doina Ardelean s-au impus cu scorul de 33-31 în faţa celor de la CSU de Vest Timişoara.

Orădencele s-au impus în această partidă, după ce au controlat jocul şi au condus şi la pauză tot cu două goluri, scor 18-16.

Meciul a început bine pentru gazde, care s-au instalat la cârma jocului (9-5 în minutul 13), dar fără a se desprinde decisiv, scorul pauzei înregistrând o diferenţă de doar două goluri.

Partea a doua s-a desfăşurat aproximativ după aceleaşi coordonate, cu un avantaj minim pentru bihorence şi cu timişorencele căutând egalarea pe care au reuşit-o în cele din urmă în minutul 44 (24-24).

Fiind în mod evident echipa mai valoroasă, CSU CSM a controlat finalul partidei desprizându-se la cinci goluri în minutul 56. Cu toate acestea emoţiile nu au fost rispite decât după ultimul fluier al arbitrului, bănăţencele fiind învinse la doar două goluri diferenţă (33-31).

"Nu a fost uşor să pregătim acest meci în condiţiile în care jumătate de echipă a fost afectată de viroze respiratorii, inclusiv eu. Mai mult, victoriile din ultimele etape au lăsat urme în ceea ce priveşte prospeţimea fizică. Din păcate între tur şi retur nu există pauză, astfel că va trebui să ne recuperăm din mers şi să abordăm cu încredere partea a doua a campionatului. Mulţumim publicului pentru susţinere şi sperăm să-l putem ţine aproape cu aceleaşi rezultate", a declarat, după joc, Doina Ardelean, antrenoarea echipei CSU CSM Oradea.

De precizat faptul că a fost cea de-a cincea victorie consecutivă pentru formaţia bihoreană şi a patra din tot atâtea posibile din acest an.

Principala marcatoare de la CSU CSM în confruntarea cu bănăţencele a fost Elisabeta Hlinca, autoare a 9 goluri. Iată însă echipa avută la dispoziţie de antrenoarea Doina Ardelean: Edina Somogyi, Dezso Helga şi Crina Pintea – portari; Aurelia Cristoaica 3 goluri, Ligia Puţ 4, Georgeta Vârtic 1, Elisabeta Hlinca 9, Bianca Mîrcă 1, Irina Munteanu 1, Valeria Motogna 3, Maria Damian 1, Cornelia Vrabie, Georgiana Codrea 5, Mădălina Pantea 5 şi Anamaria Hercuţ.

În clasament, CSU CSM Oradea şi-a consolidat poziţia a IV-a în Seria B, iar următorul joc îl vor disputa tot pe teren propriu, duminică, 5 februarie, în compania celor de la Mureşul Târgu Mureş.