Handbalistele echipei CSU CSM Oradea îşi continuă cu succes seria jocurilor din noul an. Evoluând duminică la Sfântu Gheorghe, elevele antrenoarei Doina Ardelean au reuşit să se impună cu scorul de 36-32, în faţa echipei locale Sepsi.

Partida, care a contat pentru etapa a XII-a a Seriei B din Divizia A, a consemnat la pauză scorul de 18-11 tot pentru orădence. Acestea şi-au adjudecat, astfel, al patrulea succes consecutiv din campionat.

De menţionat că echipa gazdă, un adversar incomod şi arţăgos, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a obţine un rezultat pozitiv în acest meci. Sepsi a început în forţă reuşind să-şi creeze un avantaj de 3 goluri (3-0) după primele minute. Treptat, orădencele au intrat în joc şi au pus stăpânire pe el, astfel că în minutul 10 aveau deja un avantaj de 4 goluri (9-5). Pe fondul unei prestaţii exacte şi al unui joc în viteză, echipa pregătită de Doina Ardelean s-a distanţat la 7 lungimi (18-11) până la pauză. Din nefericire, la ultima acţiune din primul mitan, Cornelia Vrabie, una dintre jucătoarele importante ale echipei, a suferit o accidentare care nu i-a mai permis să continue.

A doua repriză s-a desfăşurat sub semnul echilibrului, "studentele" mulţumindu-se să-şi conserve avantajul creat după primele 30 de minute. Cu toate acestea, diferenţa maximă înregistrată a fost de 8 goluri (34-26, în minutul 54).

În ultimele 10 minute, şi din cauza unui arbitraj ostil, oaspetele au evoluat în inferioritate numerică, situaţie care a permis echipei gazdă să reducă din diferenţă. Astfel, la capătul unei partide dominate categoric de orădence, CSM CSU s-a impus în faţa lui Sepsi cu 36-32.

Un alt exemplu care vorbeşte despre maniera de arbitraj sunt cele 15 lovituri de pedeapsă de care au beneficiat gazdele faţă de cele doar 3 ale orădencelor. La capitolul eliminări, avantajul a fost la fel de net: 7 CSU CSM, faţă de doar 3 Sepsi.

"Am făcut încă un meci bun la capătul unei deplasări foarte lungi. Aveam unele temeri în privinţa oboselii acumulate în cele trei etape disputate de la începutul anului, dar în acelaşi timp eram convinsă că singurul adversar care ne putea pune victoria în pericol eram noi înşine. Am încercat să evităm pe cât posibil accidentările pentru că ne aşteaptă etape grele în săptămânile care urmează. Sperăm în recuperarea rapidă a Corneliei (Vrabie - n. r.) în această perspectivă. Mă bucură mentalitatea fetelor care s-au obişnuit să joace la victorie fiecare partidă şi am speranţe că în acest mod vom continua să creştem", a declarat, la finalul jocului, Doina Ardelean, antrenoarea CSU CSM Oradea.

Echipa CSU CSM Oradea în acest meci: Edina Somogyi, Dezso Helga şi Crina Pintea – Aurelia Cristoaica 10 goluri, Ligia Puţ 6, Gergeta Vârtic 6, Elisabeta Hlinca 5, Bianca Mîrcă 2, Irina Munteanu 2, Valeria Motogna 2, Maria Damian 1, Cornelia Vrabie 1, Georgiana Codrea 1, Mădălina Pantea şi Anamaria Hercuţ. Antrenori: Doina şi Cristian Ardelean.

În urma acestei victorii, CSU CSM a urcat o poziţie în clasament, situându-se acum pe locul al VI-lea, cu 12 puncte, după 4 succese şi 5 înfrângeri.

În etapa următoare, handbalistele bihorence vor evolua duminică, 29 ianuarie, pe teren propriu, cu CS Universitatea de Vest Timişoara, a 10-a clasată.