Handbalistele de la CSU Oradea vor participa în această săptămână, de joi până duminică, la Târgu Jiu, la cel de-al doilea turneu al Diviziei A, Seria B. Reuniunea, care va programa nu mai puțin de patru etape, va reprezenta debutul oficial în 2021 pentru formația orădeană pregătită de Sebastian Tudor.

Primele trei jocuri pe care CSU le va susține la Târgu Jiu vor pune capăt primei părți a sezonului regulat. Oradea își va face debutul, joi, în compania formației secunde a celor de la Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. În runda a doua a turneului, când orădencele vor avea statut de echipă gazdă, vor întâlni CNE Sf. Gheorghe.

Sâmbătă, Oradea are programat derbiul cluburilor universitare, în disputa cu reprezentanta Timișoarei. Meciul va conta pentru etapa a VII-a a seriei, ultima a turului din sezonul regulat.

Elevele antrenorului Sebastian Tudor vor pune capăt însă turneului de la Târgu Jiu, duminică, în compania liderului seriei, când vor înfrunta formația gazdă, CSM. Întâlnirea dintre cele două echipe va deschide practic returul părții a doua de campionat.

După cum transmite clubul orădean într-un comunicat, la turneul de la Târgu Jiu își vor face debutul pentru CSU Oradea și cele două achiziții făcute în această iarnă, Roxana Boldor (foto) și Cornelia Vrabie, ambele legitimate ultima dată la Crișul Chișineu-Criș. 

“Mă bucur în primul rând că suntem toți sănătoși și că mergem în formulă completă. Suntem optimiști pentru acest turneu. Echipa este în creștere, ceea ce ne dă speranțe pentru acest turneu. Încă suntem la început de drum în aceasta formulă, dar dorința de afirmare și atitudinea echipei este pozitivă”, a declarat tehnicianul Sebastian Tudor.

Lotul deplasat de CSU Oradea pentru turneul din 11-14 februarie este următorul: Crina Pintea, Amalia Corha și Raluca Fulgescu – portari; Rafaela Duțu, Mădălina Horj, Roxana Boldor, Cornelia Vrabie, Denia Tudose, Nicoleta Abodi, Ariane Zegrean, Ștefania Surducan, Denissa Toma, Adelina Pop, Alexandra Corondan, Anamaria Hercuț și Nicoleta Deaconu.

Din Grupa B a Diviziei A de handbal feminin fac parte echipele: CSU Oradea, CSM Tg. Jiu, CSM Deva, Gloria 2018 Bistrița Năsăud, CNE Sf. Gheorghe, CSU Reșița și CSU Timișoara. 


Programul turneului de la Tg. Jiu:

Joi, 11 februarie

Ora 13:00 Gloria 2018 Bistrița – CSU Oradea
Ora 15:40 CNE Sf. Gheorghe – CSM Deva
Ora 18:20 CSU Timișoara – CSM Tg. Jiu
CSU Reșița stă

Vineri, 12 februarie

Ora 11:00 CSU Reșița – Gloria 2018 Bistrița Năsăud
Ora 13:40 CSU Oradea – CNE Sf. Gheorghe
Ora 16:20 CSM Deva – CSU Timișoara
CSM Tg. Jiu stă

Sâmbătă, februarie

Ora 11:00 CNE Sf. Gheorghe – CSU Reșița 
Ora 13:40 CSU Timișoara – CSU Oradea
Ora 16:20 CSM Tg. Jiu – CSM Deva
Gloria 2018 Bistrița-Năsăud stă

Duminică, februarie

Ora 10:00 CNE Sf. Gheorghe – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
Ora 12:40 CSU Timișoara – CSU Reșița
Ora 15:20 CSM Tg. Jiu – CSU Oradea
CSM Deva stă.