Au rămas mai puţin de două săptămâni până la startul ediţiei de campionat 2021-2022 a Diviziei A de handbal feminin.

Cu 27 de echipe înscrise în competiţie, printre care şi CSU Oradea, Federaţia Română de Handbal a decis ca în acest sezon, campionatul să se împartă în două serii. Formaţia antrenată de Sebastian Tudor a fost repartizată în seria B alături de echipe precum U Cluj-Napoca, retrogradată din Liga Florilor, sau CSM Tg. Jiu, candidată şi în sezonul trecut la un loc pentru prima ligă.

Prezentă în ediţia trecută de campionat, în premieră, la turneul final de promovare, CSU Oradea s-a pregătit pentru noul sezon cu un cantonament de zece zile la Cheile Grădiştei, precum şi prin participarea, săptămâna trecută, la turneul amical de la Tg Jiu, unde pe lângă echipa gazdă au mai fost prezente U Cluj-Napoca şi Corona Braşov.

Cu un lot în formare, prin venirea la echipă a sportivelor Petruţa Argyelan (CSM Tg. Jiu), Jessica Snakovszki (CSU Reşiţa), Adela Bochiş (CSU Reşiţa), Andreea Preduca (CS Mioveni) şi Raluca Bîscă (CSU Ştiinţa Bucureşti), CSU Oradea a încheiat turneul din oraşul lui Brâncuşi pe locul 3.

"Începem un nou sezon într-un format inedit, cu desfăşurarea campionatului în două serii. Acest lucru ne obligă să fim bine pregătiţi, ţinând cont de faptul că vom disputa 12 meciuri în tur. Procesul de pregătire a decurs conform aşteptărilor, fără accidentări. Avem câteva jucătoare nou venite pe care trebuie să le integrăm cât mai repede în echipă. Încă mai lucrăm la capitolul omogenitate, mai ales că lotul de jucătoare este în continuare unul tânăr. Sperăm ca până la debutul campionatului, pe 12 septembrie, acasă, cu CSM Tg. Jiu, prima echipă din serie ce are ca obiectiv promovarea în acest sezon, să punem la punct toate lucrurile pe care ni le-am propus", a declarat antrenorul echipei CSU Oradea, Sebastian Tudor.

Formaţia orădeană abordează noul an competiţional cu un lot alcătuit din: Crina Pinta, Raluca Fulgescu, Amalia Corha – portari; Sabina Duţu, Mădălina Horj, Nicoleta Abodi, Petruţa Argyelan, Denisa Tudose, Cornelia Vrabie, Andreea Preduca, Ariane Zegrean, Raluca Bîscă, Denissa Toma, Adela Bochiş, Anamaria Mastan, Snakovski Jessica, Alexandra Corondan, Anamaria Hercuţ şi Nicoleta Deaconu.