Handbaliştii de la CSM Oradea au debutat cu o victorie reconfortantă şi s-au instalat pe primul loc în Seria A a campionatului Diviziei A.
Prima etapă a noului sezon din cel de-al doilea eşalon handbalistic masculin al ţării i-a regăsit pe bihorenii pregătiţi de antrenorii Cosmin Liberţ şi Dan Piţigoi la Târgu Jiu, acolo unde au întâlnit duminică echipa locală CSU Constantin Brâncuşi.
Partida a fost dominată clar de orădeni, care s-au impus la o diferenţă de 17 goluri, cu scorul de 39-22.
Roş-albaştrii au început foarte bine jocul şi la jumătatea primei reprize au ajuns să conducă cu scorul de 10-3. Ei au condus şi cu zece goluri, dar în pauză au intrat cu 18-9.
Şi în repriza a doua, CSM-ul a fost „vioara întâi” şi a continuat să se desprindă pe tabelă, ajungând să conducă cel mai mult cu 18 goluri. Pe final gazdele au mai redus din handicap, dar ultima sirenă a consemnat o victorie foarte clară a echipei bihorene, cu scorul de 39-22, iar după prima etapă ei s-au instalat în fruntea clasamentului.
În jocul desfăşurat la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, cel mai bun marcator al CSM-ului orădean a fost Albert Vizitiu, cu 10 goluri. Paul Oarga și Adrian Urda au marcat de câte 7 goluri, iar Marius Negru și Ianus Dumitrescu au înscris de câte 4 ori. De la gazde, Vlad Buioca Bondoc a fost cel mai eficace, cu 6 goluri.
Rezultatele complete ale primei etape din Seria A a campionatului Divizei A la handbal masculin:
CS Universitatea Craiova – CSU Politehnica Timişoara 37-28
Universitatea Cluj Napoca – Unirea Sânnicolau Mare 39-27
CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu – CSM Oradea 22-39
CSM Reşiţa a stat.
În etapa a doua, CSM Oradea va juca pe teren propriu, duminică, 22 septembrie, de la ora 18:30, cu Universitatea Craiova. Partida va avea loc la Arena Antonio Alexe, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.