Handbaliştii de la CSM Oradea s-au deplasat în weekend la Timişoara, unde au disputat primele două meciuri de pregătire din noul an calendaristic. Elevii antrenorului Sebastian Tudor au susţinut o dublă confruntare cu echipa de primă ligă SCM Politehnica.

În primul joc, vineri, bănăţenii s-au impus cu scorul de 34-28, în pofida numeroaselor absenţe din efectivul acestora. La pauză scorul a fost tot favorabil gazdelor, cu 18-14.

De la CSM cei mai prolifici jucători au fost în acest meci: Mihăilescu, Chiş şi Liberţ, care au marcat de câte 5 goluri pentru CSM.

Apoi, în a doua partidă, sâmbătă, formaţia din Timişoara s-a impus din nou, de această dată cu scorul de 33-21. La jumătatea întâlnirii scorul a fost de 17-10.

De această dată Haiduc, Chiş şi Liberţ au fost principalii marcatori de la CSM, tot cu câte cinci goluri.

După revenirea de la Timişoara, echipa antrenată de Sebastian Tudor continuă pregătirile pe plan local, urmând ca în perioada 19-21 ianuarie să participe la un turneu de pregătire organizat de Minaur Baia Mare.

La acest turneu, alături de Minaur Baia Mare şi CSM Oradea, vor participa mai participa Potaissa Turda şi CSM Satu Mare. Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare.