Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat sâmbătă seria victoriilor din actuala ediţie de campionat. În cadrul rundei cu numărul 6 din Seria C a Diviziei A, elevii antrenorului George Tăutu au dispus cu scorul de 41-27 de oltenii de la Universitatea Craiova.

După cum o arată şi scorul, jocul nu a avut istoric, fiind controlat clar de orădeni, care au marcat cu generozitate, după primele 30 de minute de joc CSM conducând cu scorul de 24-8.

Cu o astfel de diferenţă pe tabela de scor, în partea a doua handbaliştii echipei bihorene şi-au permis şi o anumită relaxare, astfel încât oaspeţii au mai redus din handicap, dar totuşi victoria de la finalul jocului a fost concludentă pentru orădeni, scor 41-27.

Meciul a avut loc la Arena Antonio Alexe, iar marcatorii formației CSM Oradea au fost: Mateaș – cu 8 goluri, Munteanu, Oargă și Szabo – cu câte 6 goluri, Szasz – cu 4 goluri, Huțanu – 3 goluri, Farcaș și Radu – câte 2 goluri, Breban, Băban, Mledenciu, Sfârlea – câte 1 gol fiecare. În replică, de la craioveni, Ianași a înscris de 9 ori, fiind cel mai eficace, în timp ce Păun l-a urmat, cu 7 goluri.

Pentru CSM Oradea a fost meciul cu numărul 6 din noua ediţie de campionat, dar şi a şasea victorie, bihorenii având punctaj maxim, 18 lungimi, fapt care îi plasează detaşat în fruntea clasamentului.

Pe locul 2 în Seria C se află CSM Reşiţa, cu 13 puncte, formaţie care sâmbătă a evoluat tot pe teren propriu şi s-a impus cu scorul de 35-30 în faţa celor de la CSU Politehnica Timişoara. Locul 3 este ocupat de Universitatea Craiova, cu 10 puncte.

În etapa viitoare, CSM Oradea va evolua pe 30 octombrie, în deplasare, cu Unirea Sânnicolau Mare.