Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au încheiat seria jocurilor din acest an cu duelul de luni seara de la Cluj Napoca, unde au întâlnit liderul clasamentului Seriei A a campionatului Diviziei A.
Partida, care s-a desfăşurat la Sala Horia Demian şi care a contat pentru ultima etapă din sezonul regulat al competiţiei, s-a sfârşit cu victoria gazdelor cu scorul de 38-33. Astfel, clujenii au încheiat pe primul loc cu punctaj maxim. De partea cealaltă, CSM Oradea termină prima fază a campionatului pe locul 2, cu 9 victorii şi 3 înfrângeri.
Jocul de la Cluj a debutat într-o notă de echilibru, dar după scorul de 4-4, echipa gazdă a început să se desprindă şi a ajuns la jumătatea primei reprize să conducă cu 11-6. Până la pauză, roş-albaştrii au mai redus din diferenţă, dar, la capătul primelor 30 de minute, tabela indica scorul 15-12 în favoarea clujenilor.
Liderul campionatului a început mai bine repriza secundă şi iar s-a desprins, cu 13 minute înainte de final având un avantaj de opt goluri, scor 27-19.
În ultimele minute, elevii antrenorului Cosmin Liberţ au mai redus din handicap, însă nu au ameninţat succesul gazdelor, care s-au impus în final cu scorul de 38-33. Ca urmare, U Cluj şi-a mai luat o dată revanşa în faţa bihorenilor, după eliminarea din cupă. După ce i-au învins în campionat şi la Oradea, acum au făcut-o şi pe teren propriu.
În pofida înfrângerii, CSM Oradea termină faza pe locul 2, cu 27 de puncte, cu trei lungimi peste CSM Reşiţa, de pe locul 3 şi cu 12 puncte mai mult decât Universitatea Craiova, care a încheiat pe locul 4. Toate aceste formaţii au obţinut calificarea pentru play-offul de promovare în prima ligă, play-off care va avea loc anul viitor. Acolo s-au mai calificat, din cealaltă serie: CSM Sighişoara, CSM Alexandria, CS Medgidia şi CSO Teutonii Ghimbav.
În disputa de luni seara de la Cluj, golurile orădenilor au fost înscrise de: Adrian Urdă şi Florin George Breban - câte 5, Paul Oarga, Csongor Szasz, Ianus Dumitrescu şi Constantin Darius Bran - câte 4, Albert Iulian Vizitiu - 3 goluri, Alin Calman şi Marius Cosmin Negru - câte 2 goluri.
De la clujeni, Bogdan Ioan Paul a înscris de 7 ori, iar Cătălin Ghivil şi Alexandru Ioan Coman au marcat de câte 6 ori.