Handbaliştii de la CSM Oradea revin pe teren propriu în acest weekend, sâmbătă, când au programat jocul din ultima etapă a turului de campionat din Seria C a Diviziei A.

Bihorenii, care sunt liderii clasamentului după şase etape, vor primi sâmbătă, cu începere de la ora 17:30, replica echipei CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu.

Se anunţă un joc la discreţia elevilor antrenorului Cosmin Liberţ, întrucât se vor întâlni două echipe cu situaţii diametral opuse în clasament. Dacă roş-albaştrii, de pe primul loc, au patru victorii şi o înfrângere acumulate până acum, de partea cealaltă, echipa din Gorj vine la Oradea de pe locul 6, penultimul, cu o singură victorie şi patru înfrângeri.

Meciul este programat la Arena Antonio Alexe, iar publicul spectator are acces liber în tribune.

Interesant este însă că, înaintea acestei etape, cu numărul 7, trei echipe se află la egalitate pe primele locuri ale clasamentului. Astfel, alături de CSM Oradea, care ocupă primul loc, pe poziţiile 2 şi 3 se situează CSM Făgăraş şi SCM Politehnica II Timişoara, fiecare cu câte 8 puncte.

Programul celorlalte jocuri din runda a 7-a mai cuprinde confruntările AHC Potaissa Turda II – CSM Făgăraş şi CS Unirea Sânnicolau Mare – SCM Politehnica II Timişoara. Şi aceste jocuri sunt programate pentru sâmbătă, primul cu începere de la ora 13, iar cel de-al doilea de la ora 18.

Formaţia ACS Dinamyc Zalău stă în această etapă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!