Cu un lot de jucători restrâns numeric, echipa orădeană de handbal masculin CSM a participat în partea a doua a acestei săptămâni, la Baia Mare, la un puternic turneu amical, dotat cu Trofeul Minaur.

Aflat la prima ediţie şi organizat de clubul cu acelaşi nume din Baia Mare, turneul a mai reuit la start echipele de primă ligă Potaissa Turda şi CSM Satu Mare.

Aşa cum era de aşteptat, orădenii au avut parte de trei confruntări foarte dificile, pe care le-au pierdut în cele din urmă pe toate şi au încheiat turneul pe locul IV.

În primul joc, joi, CSM Oradea a întâlnit echipa de primă divizie, Potaissa Turda, în faţa căreia a cedat cu scorul de 20-36, după ce la pauză tot turdenii conduceau, cu 14-11.

Partida a început echilibrat, chiar cu un plus pentru CSM Oradea, care s-a menţinut la un gol avans faţă de Potaissa. Turdenii au egalat în minutul 15 (5-5) şi au trecut în avantaj, menţinându-se la cârma partidei până la final. Repriza a doua a fost una fără istoric, Potaissa reuşind să se desprindă constant pe tabelă.

Apoi, în meciul al doilea, desfăşurat vineri, elevii antrenorului Sebastian Tudor au întâlnit cealaltă echipă din Liga Naţională participantă la turneu, CSM Satu Mare, în faţa căreia, au cedat, de asemenea, cu scorul de 22-36, după ce la pauză sătmărenii conduceau cu 18-9. După cum o arată şi scorul, sătmărenii s-au distanţat încă din prima repriză.

În fine, sâmbătă, în ultima zi de turneu, CSM Oradea s-a confruntat cu echipa gazdă, colega de serie, CS Minaur, în faţa căreia, de asemenea, s-a înclinat, cu scorul de 22-34. Totuşi prima repriză a fost foarte bună pentru bihoreni, în pauză jocul consemnând scor egal, 15-15.

În celelalte partide ale turneului s-au consemnat rezultatele: Minaur Baia Mare – CSM Satu Mare 25-24, Minaur Baia Mare – Potaissa Turda 29-31 şi Potaissa Turda – CSM Satu Mare 29-25. Astfel, echipa turdeană a câştigat turneul fiind urmată de CS Minaur Baia Mare, CSM Satu Mare şi CSM Oradea.

La finalul turneului s-a organizat festivitatea de premiere, iar cele patru trofee, precum şi titlurile de cel mai bun portar şi cel mai tehnic jucător au fost acordate de foste legende ale Minaurului: Nicolae Neşovici, Ioan Marta, Alexandru Stamate şi Adi Popovici.

Cel mai bun portar al turneului a fost declarat Adrian Ţenghea, iar cel mai tehnic jucător, Răzvan Pavel (ambii de la Potaissa Turda).

"Pentru noi a fost un turneu util. Nu puteam emite pretenţii, în contextul în care suntem cu o bancă foarte scurtă. Am avut doar 11 jucători, celelalte formaţii prezente aveau în lot câte 16-18 jucători. Totuşi în prima repriză am jucat bine de fiecare dată. Deşi Minaur este colega noastră de serie şi ne aflăm la egalitate de puncte în clasamentul Seriei B din Divizia A, nu putem să ne comparăm cu ei, nici ca lot şi nici ca buget", a declarat, după turneu, antrenorul echipei orădene, Sebastian Tudor.

La Baia Mare, tehnicianul bihorean nu s-a putut baza pe serviciile jucătorilor Elvis Acsinia şi Vlad Păunescu, ambii cu probleme medicale, dar nici pe Angelo Svoboda, cel care şi-a reziliat contractul cu echipa orădeană. În locul acestuia din urmă, cei de la CSM l-au adus pe tânărul jucător Cristopher Iozu, în vârstă de 19 ani, de la CSM Bucureşti, pe care l-au testat la turneul băimărean şi cel mai probabil vor încheia o înţelegere cu el săptămâna viitoare.

Pentru handbaliştii de la CSM Oradea urmează acum două săptămâni de antrenamente pe plan local, "pentru că mai avem foarte multe de pus la punct", după cum a precizat Tudor. Apoi, la începutul lunii viitoare, bihorenii vor lua parte la un nou turneu, la Sighişoara.