Handbaliştii de la CSM Oradea au revenit la jocurile din campionat cu o evoluţie în deplasare, pe care au avut-o în weekend la Făgăraş, pe terenul unei echipe contracandidate la baraj. Din păcate, elevii antrenorului Cosmin Liberţ au mai înregistrat un eşec, cu această ocazie, pierzând cu scorul de 29-32, după ce şi la pauză gazdele se aflau în avantaj, cu 16-13.

Prima jumătate a confruntării ce a contat pentru penultima etapă a play-off-ului de promovare al Diviziei A a fost foarte echilibrată. În această repriză s-a consemnat un singur avantaj pentru orădeni, însă au fost mai multe situații de egalitate. Numai că spre finalul reprizei echipa din Făgăraș s-a desprins la patru goluri, dar în pauză s-a intrat cu scorul de 16-13.

În repriza secundă, jucătorii formației gazdă s-au menținut la conducere, dar nu s-au putut desprinde la mai mult de patru goluri, cum însă nici orădenii nu au mai izbutit să întoarcă rezultatul. Astfel, jocul s-a încheiat cu scorul de 32-29 pentru CSM Făgăraş, care urcă pe locul 3, în timp ce orădenii coboară pe poziţia a 4-a, dar tot rămân pe un loc ce le asigură prezenţa la barajul de promovare.

În disputa de la Făgăraş, Alexandru Farcaș a fost, de departe, cel mai bun bun marcator al echipei bihorene, cu 12 goluri înscrise. El a fost urmat de Ciprian Aungurenci, autor a 6 goluri, Deniss Kirsch cu 5 goluri, Emilian Turcu cu 3 reușite, Viorel Boșca cu 2 goluri şi de Csongor Szasz, autor a unui singur gol. De cealaltă parte, de la formaţia din Făgăraş, cel mai eficace jucător s-a dovedit a fi Tiberiu Constantinescu, autor a 10 goluri. L-a secondat Adrian Pasere cu 7 goluri.

După această partidă, CSM Oradea rămâne cu 14 puncte, ocupă locul locul 4, ultimul care duce la baraj şi va juca în ultima etapă, acasă, cu CSM Alexandria. Partida va avea loc la Arena Antonio Alexe, luni, 20 mai, de la ora 18.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!