Handbaliştii de la CSM Oradea au terminat la egalitate meciul pe care l-au susţinut duminică la Craiova, în compania Universităţii, în cadrul etapei a 6-a din Seria D a campionatului Diviziei A.

Partida s-a constituit în derby-ul rundei întrucât a opus primele două clasate şi s-a încheiat cu scorul de 35-35.

Aşa după cum o arată şi scorul, jocul a fost echilibrat, cu mai multe schimbări de situaţie pe tabela de marcaj. La pauză, bihorenii s-au aflat în avantaj cu scorul de 18-17, însă repriza secundă a revenit gazdelor cu acelaşi scor, 18-17. 

Orădenii au pierdut primele puncte din acest sezon, dar şi-au păstrat invincibilitatea şi prima poziţie a clasamentului, cu 16 puncte, cu patru mai mult decât ocupanta poziţiei secunde, CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu.

Gorjenii s-au impus în această rundă la Arad, cu 23-18, în faţa echipei locale HC Beldiman.

În etapa a 7-a, ultima din faza inaugurală a competiţiei, CSM Oradea va sta, dar îşi va păstra prima poziţie în ierarhie la startul fazei următoare.

Următorul meci pentru handbaliştii orădeni este programat pentru 3 noiembrie, la Piteşti. Este vorba despre jocul din Cupa României. În campionat, pentru CSM va urma jocul din 7 noiembrie de la Târgu Jiu.