Imediat ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că după 15 mai nu va mai fi prelungită starea de urgenţă şi se vor lua primele măsuri de relaxare a restricțiilor în lupta cu pandemia de COVID-19, Federaţia Română de Handbal a şi stabilit un calendar pentru felul în care va încheia sezonul competiţional 2019-2020.

De altfel, forul handbalistic de la Bucureşti este primul din sportul românesc care a adoptat o măsură de încheiere a sezonului competiţional cu date exacte. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Federaţiei Române de Handbal, ocazie cu care a fost reiterat mesajul și dorința de a încheia sezonul competițional 2019-2020 pe teren. Astfel, s-a stabilit reluarea activității competiționale, sezonul urmând a fi completat în luna iunie.

În ceea ce priveşte campionatul Diviziei A, acolo unde judeţul Bihor are două reprezentante - CSM Oradea, la masculin, și CSU Oradea, la feminin - s-a hotărât ca meciurile rămase de disputat din sezonul regulat se fie anulate şi astfel competiţia să se reia cu disputarea turneelor semifinale, urmate de turneele finale şi apoi barajul  pentru promovare.

Atât la masculin, cât şi la feminin, turneele semifinale ale campionatului Diviziei A la handbal vor fi programate în perioada 12-14 iunie. Apoi, turneele finale vor avea loc în perioada 19-21 iunie, iar barajul pentru promovare în prima ligă între 27 şi 29 iunie.

Fiind pe primul loc în Seria D, cu 46 de puncte, băieţii de la CSM Oradea vor reveni, astfel, în campionat direct în turneul semifinal.

Reamintim că în prezent, întreaga activitate a CSM Oradea, inclusiv a secției de handbal, este în stare de suspendare, care „va persista până la ieșirea din starea de urgență impusă de autorități”, după cum au transmis reprezentanții clubului. Practic, pe 15 mai elevii antrenorului George Tăutu vor reveni la antrenamente, urmând a pregăti turneul semifinal.

La feminin, CSU Oradea ocupă în prezent locul III în Seria D a competiţiei, cu 28 de puncte.

De menţionat că în cadrul şedinţei Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal de miercuri s-a mai hotărât ca, în funcție de măsurile impuse de autorități, meciurile se să se poată disputa fie fără public, fie cu participarea a cel mult o mie de spectatori.