După trei victorii consecutive în debutul noii ediţii de campionat, handbaliştii de la CSM Oradea se pregătesc de cea de-a patra, pe care speră să o obţină sâmbătă pe teren propriu, cu AHC Drobeta Turnu Severin.

Partida, care va conta pentru etapa a 4-a din Seria C a Diviziei A la handbal masculin, se va desfăşura cu începere de la ora 15, la Arena Antonio Alexe.

Pentru elevii antrenorului George Tăutu va fi al doilea meci consecutiv pe teren propriu după ce trupa orădeană a învins sâmbăta trecută, la o diferenţă de şapte goluri, echipa CSM Reşiţa, în derby-ul rundei precedente.

De această dată, echipa orădeană va avea parte însă de o misiune ceva mai uşoară, urmând a primi replica ultimei clasate, formaţia din Drobeta Turnu Severin venind la Oradea după ce în trei etape a cucerit un singur punct, în urma unui singur rezultat de egalitate şi două înfrângeri consemnate.

Meciul de sâmbătă de la ora 15 va opune, în fapt, liderul clasamentului – CSM Oradea, cu punctaj maxim – şi deţinătoarea "lanternei roşii" – formaţia din Turnu Severin, cu un singur punct. 

Este de aşteptat ca tehnicianul CSM-ului, George Tăutu, să ofere mai multe minute de joc handbaliştilor tineri, care au evoluat mai puţin până acum.

Disputa va fi arbitrată de cuplul maramureşean A. Apostu – F. Chinde. p

După cum transmit organizatorii, accesul în Arena Antonio Alexe va fi gratuit, însă este condiţionat de prevederile legale în vigoare. Partida va fi transmisă însă în direct pe pagina de facebook CSM Oradea – Handbal Masculin.


Programul etapei a 4-a din Seria C a Diviziei A la handbal masculin:

Vineri 
Ora 18:00 CSM Reşiţa - Unirea Sânnicolau Mare
Sâmbătă
Ora 13:30 CSU Politehnica Timişoara - Universitatea Craiova
Ora 15:00 CSM Oradea - AHC Drobeta Turneu Severin
Ora 18:00 SCM Politehnica II Timişoara - CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu