După ce și-au încheiat evoluția din turul de campionat al Diviziei A, unde au avut un parcurs fără greșeală, obținând zece victorii din zece posibile, performanță ce i-au plasat pe prima poziție a clasamentului Seriei B, handbaliștii de la CSM Oradea și-au asigurat prezența în Cupa României, urmând a evolua în optimile de finală, unde vor primi replica primdivizionarei CSM Făgăraș. Meciul este programat în această săptămână, joi, de la ora 18:00, la Oradea, la Arena „Antonio Alexe”.

„Am avut un sezon peste aşteptări, cred că nimeni nu credea la începutul sezonului că vom reuşi să câştigăm toate meciurile. Noi înşine ne-am fixat acest obiectiv îndrăzneţ. Mă bucur că am izbutit să îl realizăm, chiar dacă am avut un lot restrâns numeric, cu doar doi jucători experimentaţi (Cosmin Liberţ şi Devid Munea – n.r.), iar ceilalţi foarte tineri. Este însă meritul tuturor jucătorilor că am ajuns până aici”, a declarat antrenorul orădenilor, Sebastian Tudor, în cadrul unei conferințe de presă, ce a prefațat jocul de joi din cupă.

Adversara din această săptămână a bihorenilor, CSM Făgăraș, activează în Liga Zimbrilor (primul eșalon al României), unde la jumătatea sezonului se situează pe locul 13 din totalul de 14 poziții. Făgărășenii au un bilanț general de trei victorii, un rezultat de egalitate și nouă înfrângeri, la egalitate cu CSM Focșani 2007 – locul 12 în ierarhia generală.

“Putem spune că am avut puţin noroc, vom întâlni o echipă situată în partea inferioară a clasamentului şi vom juca pe terenul propriu. Să nu se înţeleagă însă că va fi un meci uşor. Dimpotrivă, va fi o partidă dintre cele mai dificile. Diferenţa valorică dintre Liga Naţională şi Divizia A este foarte mare. Echipa făgăraşeană ne este superioară din punct de vedere al bugetului, al lotului de care dispune. Spre deosebire de noi, are jucători foarte experimentaţi, cum sunt Acatrinei, Vaidasigan, Filip, Bejinariu etc. Acatrinei este de altfel golgheterul la zi al Ligii Naţionale, fapt care spune multe despre valoarea formaţiei din Făgăraş, chiar dacă ea se află momentan pe penultimul loc al clasamentului”, a mai precizat tehnicianul formației CSM.

De menționat că partida din optimile Cupei României se va desfășura într-o singură manșă, învingătoarea confruntării directe urmând a se califica între primele opt echipe ale competiției eliminatorii. De notat că forul de specialitate organizează Cupa României cu cele 14 formații prim divizionare, respectiv cu ocupantele primei poziții în cele două serii ale celui de-al doilea eșalon la încheierea turului. Se joacă în sistem eliminatoriu, cu un singur meci în fiecare fază, până la decernarea trofeului.

Pentru Oradea, faptul că va evolua în Cupa României direct din liga secundă reprezintă o premieră în materie de handbal, fapt care ambiționează și mai mult tânăra echipă bihoreană. „Noi ne bazăm pe tinereţea şi entuziasmul lotului nostru, pe un joc rapid, în viteză, cu care vom încerca să ne surprindem adversara. Banca noastră scurtă ne va dezavantaja în mod cert, pentru că noi avem doar şase-şapte jucători de bază, care au dus tot greul în turul campionatului. Rămâne de văzut dacă vom putea să ne descurcăm şi în acest meci, cu o echipă din Liga Zimbrilor”, a conchis Sebastian Tudor.

De menționat că, așa cum s-a întâmplat la toate meciurile de acasă ale CSM-ului din ultimele sezoane, și la jocul de cupă de joi, accesul publicului va fi liber, conducerea echipei orădene așteptând cât mai mulți suporteri pentru a susține formația gazdă.


Iată programul complet al jocurilor din optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin:

CS Minaur Baia Mare - CS Dinamo București
CSM București - HC Odorhei
AHC Potaissa Turda - CSM Focșani 2007
SCM Politehnica Timișoara - CSU Suceava
AHC Dobrogea Sud Constanta - CS Politehnica Iași
CSM Oradea - CSM Făgăraș
HC Vaslui - CSA Steaua București
Știința Municipal Bacău - AHC Dunarea Călărași 2014