Handbaliștii de la CSM Oradea și-au aflat programul competițional pentru sezonul 2017-2018 al Diviziei A. La fel ca în edițiile anterioare, echipa bihoreană a fost repartizată în Seria B a celui de-al doilea eșalon handbalistic masculin și va susține primul joc pe teren propriu, pe data de 17 septembrie, în compania celor de la CS Minaur Baia Mare II.

În etapa a II-a, pe data de 28 septembrie, orădenii vor evolua la Satu Mare, în compania echipei locale ADEP, pentru ca în runda a III-a, pe 1 octombrie, să primească pe teren propriu replica formației CNE Sighișoara.

Până la debutul campionatului, însă, echipa bihoreană, pregătită de antrenorii Sebastian Tudor și George Tăutu, va participa în partea a doua a acestei săptămâni la Sighișoara, la un turneu la care vor mai fi prezente formațiile HCM Sighişoara, Universitatea Cluj-Napoca şi HC Sibiu, toate componente ale Seriei B din cadrul Diviziei A.

Aceste meciuri vor constitui, astfel, o ultimă repetiție pentru handbaliștii orădeni înaintea startului noului sezon oficial.


Programul din turul de campionat al Diviziei A pentru CSM Oradea:

Etapa 1 – CSM Oradea – CS Minaur Baia Mare II (17 septembrie)
E2 – ADEP Satu Mare  – CSM Oradea (28 septembrie)
E3 – CSM Oradea – CNE Sighişoara (1 octombrie)
E4 – U Cluj-Napoca – CSM Oradea (8 octombrie)
E5 – CSM Oradea stă
E6 – CSM Oradea – CSU Polit Timișoara (22 octombrie)
E7 – HC Sibiu – CSM Oradea (5 noiembrie)
E8 – CSM Oradea CSU „Brâncuși” Târgu Jiu (12 noiembrie)
E9 – CSM Școlar Reșița – CSM Oradea (19 noiembrie)
E10 – CSM Oradea – HCM Sighișoara (26 noiembrie)
E11 – CSU Craiova – CSM Oradea (3 decembrie)