Handbaliştii de la CSM Oradea dispută sâmbătă, pe teren propriu, următorul joc din cadrul campionatului Diviziei A. Astfel, elevii antrenorului George Tăutu vor primi replica maramureşenilor de la CS Minaur II Baia Mare.

Meciul, care este programat în cadrul etapei a 7-a a Seriei D, va debuta de la ora 16 şi va avea loc, ca de obicei, la Arena Antonio Alexe.

Bihorenii nu traversează cea mai bună perioadă a lor, după ce în ultimele două etape runda au pierdut la Sibiu şi la Odorhei şi au căzut pe locul II al clasamentului.

Între timp, lotul echipei CSM a suferit şi o pierdere, după ce Bogdan Mnteanu, unul dintre cei mai buni componenţi ai trupei pregătite de George Tăutu, a decis să dea curs ofertei primite de la Călăraşi şi să părăsească gruparea orădeană.

"Bogdan Munteanu îşi separă drumurile de CSM Oradea. Sportivul venit de la Constanţa a solicitat încetarea raporturilor contractuale, invocând intenţia de a se alătura unei echipe din primul eşalon handbalistic al României", au anunţat, la momentul plecări, şi reprezentanţii clubului orădean, pe site-ul oficial.

Bogdan Munteanu a jucat în şase meciuri oficiale pentru echipa "roş-albastră" în acest sezon competiţional. Este vorba despre primul tur al Divizia A, Seria D, respectiv jocul de Cupa României, disputat în compania lui CSM Bacău. În total, el a înscris 38 goluri în acest sezon.

Acum, gruparea bihoreană este nevoită să se descurce şi fără el şi va aborda doar la victorie meciul de sâmbătă, la care intrarea spectatorilor este liberă.

Jocul CSM Oradea – CS Minaur II Baia Mare, de sâmbătă, de la ora 16, reprezintă şi derby-ul etapei a 7-a din Seria D a campionatului Diviziei A, urmând a se întâlni ocupantele locurilor 2 şi 3, CSM Oradea, cu 12 puncte, respectiv CS Minuar II, cu 10 puncte.

Partida va fi arbitrată de cuplul A. Baghiu (Caraş Severin) – M. Fîşcu (Timiş).