În încercarea de a reduce cheltuielile publice, statul a declarat război bugetarilor, ca şi cum guvernanţii înşişi n-ar fi şi ei nişte mâncători de la buget, ba chiar unii veşnic nesătui. Dacă Guvernul aplică legile pentru care îşi asumă răspunderea, vor fi concediaţi sau vor fi mai prost plătiţi medici, profesori, funcţionari - la grămadă. De dragul aşa-zisei economii va conta doar numărul reduşilor, nu şi posibilitatea, extrem de mare, ca grosul victimelor să fie oamenii care îşi respectă meseriile şi le practică în mod onest ori chiar performant.
Măsura concedierilor în masă poate o fi bună (dar dacă ar fi aşa, de ce nu sunt concediaţi bugetarii pe rupte şi în restul lumii?), poate o fi greşită. Încă nu ştim, pentru că nu cunoaştem deocamdată decât argumentele uneia dintre părţi, cea oficială, care condamnă existenţa tăietorilor de frunze la câini şi furnizează exemple într-adevăr strigătoare la cer, de şefuţi de agenţii cu "salarii nesimţite". Şi nu cunoaştem nici cât va dăuna decimarea. Mă tem că vom afla tardiv, când s-ar putea ca elevii să se îngrămădească în clase ca pe vremea altui mare auster (să nu uităm că şi Ceauşescu era obsedat de "raţionalizare"!), pacienţii să agonizeze în aşteptarea unui doctor, iar contribuabilii să îmbătrânească la ghişeele administraţiei.
În timp ce în laboratoarele puterii alchimiştii foamei amestecă deja culorile pentru sumbrul tablou, eu am o altă întrebare. De ce nu tăiem din adevărata risipă, adică din bugetele enorme pentru aşa-zisa protecţie socială care protejează, de fapt, nemunca?
Ani la rândul, ca să fie populare, guvernele au inventat nesfârşite ajutoare sociale până am ajuns asistaţii Europei. Avem ciudăţenii nemaiîntâlnite în societăţile civilizate şi bazate pe concurenţă: ajutoare de încălzire, venit minim garantat, lapte praf pentru sugari, pachete "coş-bebe" şi "lapte-corn". Avem pensionaţi de boală care însă lucrează la negru şi avem milioane de minoritari cărora, pur şi simplu, le finanţăm reproducţia, fără ca ei să producă nimic pentru societate...
Toate guvernele au încurajat nemunca, iar Guvernul Boc nu face nici el excepţie. Taie bugetari, taie şcoli, taie autostrăzi şi spitale, dar nu s-a gândit nicio clipă să taie statul degeaba.
Procedând astfel, statul îşi mituieşte supuşii cu "ajutoare" parcă tocmai pentru ca, reduşi la regnul vegetal, aceştia să nu se prindă că guvernanţii sunt, ei înşişi, tot un fel de handicapaţi. Unii incapabili să gândească şi să aplice politici prin care locurile de muncă să fie mai multe şi mai bine plătite.
E un handicap care nu le afectează propriile lor familii, ba aş zice că, dimpotrivă, le ajută să prospere, dar loveşte 20 de milioane de suferinzi pentru care a fi asistat, într-un fel sau altul, e deja o trăsătură a codului genetic.