Am avut ocazia să vizitez şantierele Oradiei. În vreme de criză se construiesc concomitent patru poduri, se deschid noi bulevarde, se amenajează toate malurile Crişului, se "turbează" giraţii, se aduc firme în Parcul Industrial, se asfaltează străzi, se fac parcări. Oraşul e cuprins de o frenezie a construcţiilor de parcă am fi în an electoral.
Este evident că primarul Ilie Bolojan doreşte cu orice preţ să arate orădenilor cât se poate realiza într-un mandat. Din păcate, în graba mare, se mai dau şi rateuri. Multe probleme, în loc să fie rezolvate pe planşetă, trebuie rectificate în practică, cu preţuri foarte mari. Asta pentru că proiectanţii nu mai au timp, între două cafele şi trei secretare, să iasă pe teren să vadă realitatea. Şi uite aşa ne trezim cu şosele proaspăt asfaltate, dar fără reţele subterane sau cu canale mai înalte decât cota drumului.
Despre studiile de fezabilitate ce să mai zic? Proiectantul te întreabă din start cum vrei să iasă treaba, conform principiului că cel care dă banul comandă muzica. Îmi aduc aminte cu neplăcere de bucureşteanul cu aspect de bovină năduşită pripăşit acum cinci ani pe la noi. Cică omul, sanchi, avea experienţă americană, şi uite aşa ne-am trezit cu nişte studii care au costat milioane, dar practic nu făceau doi bani.
Prefer de sute de ori hei-rup-ismul lui Bolojan mi-se-rup-ismului lui Petru Filip. Dar cum diavolul zace în detalii, poate n-ar strica să măsurăm de trei ori înainte de a tăia o dată. Asta pentru că promenada lungă de pe malul stâng al Crişului nu are prevăzută nici o bancă, a fi pieton în "giraţia turbo" devine sport extrem, ca să nu mai spun de sensurile giratorii ale maestrului Beni Asfaltatorul sau de şoseaua celor de la Pericei, livrată din start cu hârtoape şi denivelări.