Partidul Popular Maghiar din Transilvania s-a constituit parte civilă, alături de UDMR Bihor, în dosarul penal deschis pe numele tinerei care a vrut să incendieze steagul Ungariei din Pasajul Vulturul Negru şi cere daune morale în valoare de fix 42.642 lei. 

Suma, după cum susţine preşedintele PPMT Bihor, Csomortányi István, este aceeaşi cu amenda dispusă de instanţele din Mureş pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferencz, fost primar al oraşului Sovata, pentru că a refuzat să îndepărteze steagul secuiesc de pe clădirea Primăriei.

„Noi am depus plângere penală atât la Parchetul Oradea, cât şi la Poliţie, pentru distrugere şi instigare la ură, imediat după apariţia înregistrării cu acea tânără, iar acum ne-am precizat pretenţiile”, a explicat Csomortányi pentru BIHOREANUL

Potrivit liderului PPMT Bihor, începând din vara trecută, acelaşi steag a fost vandalizat în patru rânduri, fără ca autorii să fie prinşi şi traşi la răspundere. „Când Casa Memorială Avram Iancu din Târgu Mureş a fost vandalizată, Poliţia locală a găsit autorii în decurs de câteva zile. Poliţiştii din Oradea au avut nevoie de aproape două luni ca să o identifice pe incendiatoare, în condiţiile în care avea şi înregistrare cu aceasta”, a declarat preşedintele PPMT Bihor. 

Csomortányi susţine că partidul s-a constituit parte civilă în dosarul penal în care tânăra orădeancă este anchetată pentru distrugere, ca urmare a unei adrese primite din partea Poliţiei Municipiului Oradea. „Dacă Statul român ne-a amendat cu o asemenea sumă pentru arborarea steagului secuiesc, care este un simbol al comunităţii, nici noi nu putem cere mai puţin atunci când cineva comite un astfel de atac la adresa drapelului nostru naţional, care altmiteri pentru noi are o valoare inestimabilă”, a explicat liderul PPMT motivul pentru care PPMT a decis să solicite suma de 42.642 lei.

În cazul în care instanţa va admite solicitarea partidului, suma va fi folosită - spune Csomortányi - pentru a asigura asistenţa juridică în cauzele care privesc dispute juridice asemănătoare cu cea în care a fost implicat preşedinele CJ Mureş. 

După cum se ştie, poliţiştii bihoreni au identificat-o pe tânăra care, în noaptea de 29 spre 30 decembrie, a încercat să incendieze drapelul maghiar arborat la sediul UDMR Bihor din Pasajul Vulturul Negru.

Este vorba de o tânără în vârstă de 21 ani din Oradea, care acum este anchetată pentru distrugere şi căreia UDMR Bihor a anunţat că-i solicită daune morale de 10.000 lei, dar şi să urmeze un program de reintegrare socială, în care să fie educată "despre conviețuire şi toleranţă comunitară". 

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolele:

Tânăra care a încercat să incendieze steagul Ungariei în pasajul Vulturul Negru, identificată de poliţişti: Este orădeancă şi are 21 de ani

La umbra steagului Ungariei de pe sediul UDMR: Prefectul Ioan Mihaiu verifică toate drapelele străine arborate în Bihor