O bihoreancă în vârstă de 41 ani din Curtuişeni s-a ales cu dosar penal, după ce, împreună cu fiul său de 10 ani, au furat telefoanele mobile ale două mămici care se jucau cu copiii lor într-un parc din localitate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, prima reclamaţie de furt a fost înregistrată la Postul de Poliţie Curtuişeni luni, la ora 8.30.
"Poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie din Curtuişeni că vineri seară, în jurul orei 19, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil în valoare de 500 lei, dintr-o maşinuţă din lemn cu care se juca fiul ei de 10 ani, pe un teren de joacă din localitate", a declarat Dinu.
În aceeaşi zi, în jurul orei 10, a venit o reclamaţie similară. Pe acelaşi teren de joacă, o mămică a rămas fără telefonul mobil pe care îl aşezase în aceeaşi maşinuţă de lemn cu care se juca fiul ei.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecţii, o femeie de 41 de ani şi un minor de 10 ani, ambii din Curtuişeni", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Din cercetările efectuate, a reieşit că băiatul sustrăgea telefoanele, le preda mamei sale, iar apoi se făceau nevăzuți.
Poliţiştii au recuperat ambele telefoane mobile, care au fost returnate proprietarelor, iar femeia s-a ales cu dosar penal pentru furt.