Doi orădeni cu vârste de 33 și 46 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în prezent sunt anchetaţi în stare de libertate pentru furt calificat, după ce au furat mai multe aparate destinate restaurantelor şi barurilor dintr-un depozit din Oradea.
Cei doi au fost prinşi abia marţi, iar bunurile furate, în valoare de peste 70.000 lei, au fost recuperate în proporţie de 85%.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, furturile au fost comise în perioada 8-11 mai, când hoţii au intrat în depozit şi au furat mai multe aparate de cafea şi sucuri, profitând de starea de urgență, când depozitul a fost închis.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii de la Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Oradea, care, după 4 luni de anchetă, au reuşit să-i dibuiască pe hoţi. "În urma a două percheziții domiciliare efectuate, polițiștii au descoperit și recuperat de la aceștia aproximativ 85% din bunurile sustrase", se mai precizează în informare.
Cei doi hoţi au fost reţinuţi, marţi, pentru o perioadă de 24 de ore, iar miercuri au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, unde procurorul a decis să fie cercetaţi în continuare în stare de libertate.