Episcopii, preoţii şi diaconii să nu se facă arendaşi sau administratori, nici să-şi agonisească hrana din lucrurile de ruşine şi necinstite, căci sunt datori a se uita la ceea ce este scris: oricine se osteneşte pentru Dumnezeu nu se amestecă în lucrurile lumeşti, căci nu se poate sluji la doi stăpâni.

Preotul Ovidiu Pop, slujitor la cea mai cunoscută catedrală din Oradea, Biserica cu Lună, a încălcat atât rânduielile bisericeşti, cât şi pe cele lumeşti. S-a aflat asta săptămâna trecută, când a fost arestat pentru că ar fi pus pe picioare o reţea evazionistă care a păgubit bugetul statului cu peste 1,8 milioane euro prin tranzacţii cu produse din carne, cumpărate în numele unor firme fantomă şi vândute în măcelării din tot judeţul.

BIHOREANUL a descoperit că preotul nici măcar nu era la prima sa afacere lumească! Încălcând canoanele pe care le propovăduieşte, Pop a patronat mai multe firme ale căror sedii erau chiar în imobilele Episcopiei Ortodoxe!

Afacerist în sutană

Sălăjan de origine, Ovidiu Pop a ajuns în Oradea în 1999, întâi ca diacon la Parohia Centrală din municipiu, iar un an mai târziu ca preot misionar. Tot atunci a intrat în afaceri, înfiinţând primele sale firme care vindeau maşini second-hand aduse din Occident: Alpha Gama SRL, cu sediul pe Roman Ciorogariu 8-10 (în căminul Episcopiei Ortodoxe), şi Comemara SRL, pe Iuliu Maniu 4, pe atunci casă a Parohiei centrale, unde preotul a şi locuit până când imobilul a fost retrocedat Episcopiei Greco-Catolice.

Unii dintre colegi îl descriu ca fiind un om bun, grijuliu, binevoitor şi învăţat, având două masterate, unul în Istorie Bisericească şi Morală, obţinut la Hope University of Liverpool, iar celălalt în Istorie Bisericească Universală, la Sibiu. Alţii zic că, din contră, era rece şi cu nasul pe sus.

Şi unii, şi alţii ştiau, însă, că atunci când se dezbrăca de sutană, Pop învârtea afaceri pe care dogmele bisericeşti le interzic cu desăvârşire, sub sancţiunea caterisirii. Amploarea lor nu au cunoscut-o. Puteau doar ghici cât erau de profitabile, după bolizii pe care preotul îi schimba mereu, după amenajările pe care le făcuse în  locuinţa pe care o primise cu chirie de la parohie şi pe care a transformat-o în apartament de lux, pentru ca anul trecut să se mute în propria vilă din cartierul Europa. Dintr-un salariu de preot şi din cel de învăţătoare al soţiei cu greu se puteau face toate acestea.

Banul, ochiul...

Ce învârtea s-a aflat abia săptămâna trecută, când Pop a fost ridicat de acasă într-o anchetă a Parchetului Bihor, sub acuzaţia că a fraudat Fiscul cu 1,8 milioane euro, prin intermediul unei firme, Varadia Bussines, profilată pe comerţul cu produse din carne.

Anchetatorii susţin că din 2012 societatea a înşelat statul înregistrând achiziţiile de carne făcute din Ungaria în contabilitatea unor societăţi fantomă - Parbor SRL, Faraon SRL, Jahim SRL, Petymar Trade SRL, Plant Angro SRL şi Frigo Meat SRL - de la care Varadia prelua apoi produsele, însă numai scriptic. Scopul? Firmele interpuse acumulau datoriile pentru ca beneficiarul real, Varadia Bussines, să scape de plata dărilor şi, astfel, să poată pune un adaos foarte mic peste preţul de achiziţie - doar 20 de bani pe kilogram - şi să vândă produsele la preţuri mult mai mici faţă de competitori.

Caracatiţa

Afacerea a ajuns în atenţia poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor în decembrie 2012, când aceştia se ocupau de alţi evazionişti, acuzaţi de un prejudiciu de aproape 12 milioane lei prin tranzacţii intracomunitare ilicite cu zahăr şi ulei, despre care ulterior s-a aflat că erau coordonaţi de Gyorgy Monika, o orădeancă protejată şi chiar finanţată de fostul adjunct al şefului Poliţiei Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş, acum judecat în stare de arest pentru corupţie.

În timpul cercetărilor făcute în respectivul dosar, poliţiştii SIF au descoperit că trei dintre firmele care îi furnizaseră facturi lui Gyorgy - Parbor, Petymar Trade şi Plant Angro - livraseră documente şi în alte afaceri ilegale, motiv pentru care au extins investigaţiile până au descâlcit şi iţele dosarului Varadia.

În anchetă

În acest caz au urmat luni de zile de filaje şi interceptări, efectuate cu ajutorul ofiţerilor SRI. Nu mică a fost surpriza când anchetatorii au descoperit că unul dintre capii noii reţele evazioniste era preotul Ovidiu Pop, intrat în firma Varadia Bussines în toamna anului trecut, ca asociat în părţi egale cu un alt sălăjan, Kallos Lorand. Acesta îşi formase un circuit prin care întreaga marfă importată de Varadia de la două firme din Ungaria era trecută în acte prin cele trei firme fantomă. Apoi, odată cu cooptarea preotului, afacerea a explodat. Zilnic, erau importate cantităţi uriaşe de carne, iar pentru a reduce cheltuielile Pop şi Kallos şi-au înfiinţat chiar şi propria firmă de transport, Crisia Logistic SRL.

Pentru a-şi pierde urma, cei doi au schimbat şi firmele fantomă, înfiinţând alte două - Jahim SRL şi Frigo Meat SRL. Din anchetă a reieşit că toate erau reprezentate de persoane cu probleme financiare şi cu un nivel redus de pregătire. Mihai Crainic, pus de formă ca administrator la Frigo Meat, a acceptat acest rol de figurant pentru a face rost de bani cu care să-şi achite datoriile la cămătari, iar Urs Bela, administrator al firmelor Faraon şi Parbor, are doar 8 clase şi, până să devină "patron", n-a lucrat nicăieri.

Popă "terminator"

Reprezentanţii firmelor fantomă preluau scriptic marfa intrată în ţară, iar apoi o facturau către Varadia Bussines, care le vira în cont contravaloarea produselor. Banii erau ridicaţi apoi de reprezentanţii societăţilor şi returnaţi către Pop şi Kallos, mai puţin un "comision" de 1-3 % pentru serviciul lor.

Poliţiştii au aflat că până şi firma Varadia avea la conducere un "om de paie", căci administratorul Mihai Aurel era şef doar cu numele. "Pentru toate firmele primeam banii pentru achiziţii de la Pop Ovidiu şi Kallos Lorand. Aurel Mihai era administrator la Varadia doar în acte, deoarece de activitatea societăţii se ocupa tot Pop Ovidiu şi Kallos Lorand", a declarat anchetatorilor unul din  foştii agenţi de vânzări ai societăţii, Ciprian Tonţ.

Acesta a dezvăluit toată schema după care funcţiona reţeaua, susţinând că în primăvara acestui an s-a speriat de anvergura afacerii şi şi-a dat demisia. Nu fără repercusiuni. "Deoarece am plecat la o altă firmă, care se ocupa tot cu achiziţia de carne din Ungaria, Ovidiu Pop m-a ameninţat că mă termină, fiindcă am furat clienţi de la firma sa", a explicat agentul la audieri.

În arest

Înarmaţi cu suficiente probe, săptămâna trecută procurorii au decis să acţioneze în forţă. Luni, împreună cu inspectorii Direcţiei Antifraudă, aproximativ 50 de poliţişti de la SIF, de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi de la Poliţia Municipiului au descins la sediile firmelor şi la locuinţele a nouă persoane implicate, de unde au ridicat acte contabile, agende, calculatoare, 10 memory stick-uri, 14 carduri bancare şi 7.000 lei cash. Cei nouă au fost duşi la sediul Poliţiei pentru audieri, în finalul cărora preotul Ovidiu Pop, asociatul său Kallos Lorand, agentul Ciprian Tonţ şi patronul Frigo Meat, Ioan Şuteu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, primii doi pentru evaziune fiscală, iar ceilalţi pentru complicitate.

O zi mai târziu, Pop, Kallos şi Şuteu au fost prezentaţi în faţa magistraţilor Tribunalului Bihor, care au dispus arestarea lor pentru 30 de zile. Principalul motiv e că, în ciuda probelor evidente adunate împotriva lor, au negat orice faptă. În schimb, Tonţ, care a fost sincer, a scăpat de arest, fiind cercetat în libertate.

Vrea la slujbă

Ulterior, anchetatorii au inventariat şi proprietăţile celor anchetaţi, bunurile firmei Varadia Bussines şi ale celor implicaţi fiind puse sub sechestru. Trimis în spatele gratiilor, cu afacerea prăbuşită şi cu averea sub lacăt, preotul încă visa. "Sunt nevinovat, este o înscenare, eu am respectat legea. Sper să se termine povestea asta şi să mă întorc să slujesc", a declarat Pop pe coridorul Tribunalului.

Arestarea sa a declanşat, însă, scandal în Episcopia Ortodoxă, mai-marele acesteia, PS Sofronie, aflând abia acum de afacerile preotului. Enervat la culme, episcopul l-a suspendat pe Pop din funcţie până finalizarea cercetărilor, măsură anunţată printr-un comunicat. "Îndată ce s-a aflat despre situaţia apărută, în dimineaţa zilei de 13 mai 2014, preotul misionar Ovidiu Pop a fost oprit total de la săvârşirea celor sfinte, pe întreaga durată a cercetărilor penale, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor să fie luate toate măsurile care se impun". Semn că Prea Sfinţitul n-are de gând să-i ierte prea uşor păcatul...


LA PURECAT
Carne fără aviz sanitar

Din interceptările convorbirilor telefonice dispuse în dosarul Varadia reiese că reprezentanţii firmei vindeau la negru o parte din mărfuri care, pe de altă parte, nici nu aveau aviz sanitar veterinar, fapt care, pe lângă prejudiciul adus bugetului de stat, a creat şi o stare de pericol pentru sănătatea publică.

Faptele de evaziune sunt verificate în prezent şi de inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea, care, în paralel cu ancheta penală, fac propriile cercetări, verificând actele contabile de la toate punctele de lucru ale firmei preotului Pop.