Credincioșii sunt așteptați joi și vineri la Mănăstirea Izbuc din Bihor, unde se sărbătorește hramul uneia dintre bisericile așezământului.

„În fiecare an, în prima săptămână după Paşti, vinerea, este sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. La Mănăstirea Izbuc este prilej de aleasă sărbătoare, deoarece este hram. Una din bisericile mănăstirii are hramul Izvorul Tămăduirii", se arată într-o informare transmisă de reprezentanţii mănăstirii.

Numele Mănăstirii vine de la Izvorul Maicii Domnului care se află în curtea acesteia, iar conform călugărilor lăcaşului de cult, acesta ar fi unic în Europa, "declarat monument al naturii încă dinainte de anul 1989, care «izbucneşte» la intervale mai mari sau mai mici de timp. Apa acestui izvor are puteri tămăduitoare după mărturiile celor care şi-au găsit alinarea diferitelor neputinţe aici".

Ceremoniile religioase vor începe joi seara, odată cu slujba de priveghere desfăşurată în biserica mănăstirii, de la ora 19:00, urmată de o procesiune solemnă către izvorul tămăduitor din incinta complexului monahal, unde vor avea loc taina sfântului maslu, molifte şi dezlegări, iar mai apoi liturghia de la miezul nopţii.

În dimineaţa de vineri, de la ora 7, va avea loc sfinţirea apei izvorului, iar de la ora 8 va începe Liturghia arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în prezenţa mulţimii de credincioşi şi a unui sobor de preoţi şi diaconi. Reprezentanţii lăcaşului de cult au mai transmis că răspunsurile liturgice vor fi oferite de corul Anastasis al catedralei episcopale din Deva.

După încheierea slujbelor religioase, credincioşii vor primi apă sfinţită din Izvorul Maicii Domnului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!