Aşa mi-a spus un cetăţean mândru nevoie mare că n-a ieşit la referendum. Are perfectă dreptate, m-am prins şi eu că de fapt se vota unificarea cu Ilie Bolojan, nu a Oradiei cu Sînmartinul...
E ca-n bancul cu olteanul care, ca să-l enerveze pe frizer, îşi bate cuie-n cap. La ce capital de ură a strâns primarul, dacă acesta cere public orădenilor să-şi folosească bărbăţia pentru creşterea populaţiei, o bună parte din contestatari ar fi gata să se castreze, numai să-i facă în ciudă.
Şi în timp ce noi suntem mândri că ne-am mai dovedit o dată provincialismul, Clujul şi Timişoara au preluat din mers ideea şi se gândesc să ajungă metropole de câte jumătate de milion de locuitori.
Până la urmă, reacţia orădenilor nu trebuie să ne mire. Oraşul ăsta e vlăguit de cele mai luminate minţi, care preferă oraşele dinamice, cu locuri de muncă bine plătite, în care oamenii n-au timp să se preocupe de capra vecinului. Iar istoria, aşa cum spunea sloganul de la referendum, n-o schimbi cu oameni a căror singură bucurie e că-i pot împiedica pe alţii să aspire la o viaţă mai bună. Noi rămânem să ne lamentăm că avem salarii mici, dar nimeni nu ne va da mii de euro pentru că lipim tălpi la papuci, în vreme ce alţii lucrează în IT.
Nu cred în minuni şi, deci, nici în rezultate foarte bune la Referendum II. Ne place sau nu, suntem mult mai aproape în gândire de Zalău decât de Cluj. Sau - cum zicea un turist după o tură prin oraş - "numai clădirile-s de voi".