Doi orădeni bănuiţi de trafic de droguri, urmăriţi internaţional de autorităţile din Marea Britanie, au fost găsiţi, joi, de poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor.

Este vorba despre Nicolae Muţ, 42 ani, şi Avram Iancu, 44 ani, pe numele cărora autoritățile engleze au emis câte un Mandat European de Arestare, ambii fiind bănuiţi de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pe teritoriul Marii Britanii.

Cei doi au fost prezentați, joi, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care i-a reţinut pe o perioadă de 24 ore, iar vineri au fost conduşi la Curtea de Apel Oradea.

Aici, judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile, în vederea demarării procedurilor de predare către autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Cei în cauză au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.