Medicii Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea au reușit să salveze viața unei femei de 54 de ani, printr-o intervenție complicată realizată în premieră aici. Operația minim invazivă a redeschis căile respiratorii, după ce acestea se îngustaseră grav în urma unei intubări, iar pacienta risca să se sufoce.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne pe pagina oficială de socializare. Potrivit sursei, intervenția a avut loc vineri, 19 septembrie, și s-a soldat cu restabilirea respirației normale a pacientei.

Intervenția a redat respirația normală unei paciente de 54 de ani care suferea de steanoză traheală post intubare, o îngustare a traheei apărută după intubarea prelungită, frecventă la pacienții care au stat la terapie intensivă. Îngustarea poate duce la senzația de sufocare și chiar la risc vital. "Intervenţia a evitat un deznodământ tragic. Felicitări întregii echipe pentru profesionalism și dedicație!”, au transmis reprezentanții MAI.

Procedura se numeşte electrorezecție bronhoscopică, este o tehnică modernă și rară, care presupune introducerea unui bronhoscop prin căile respiratorii până la zona îngustată, unde medicul îndepărtează țesutul care blochează căile respiratorii, cu ajutorul unui instrument ce folosește curent electric.

Intervenția a fost realizată de o echipă multidisciplinară coordonată de dr. Alin Suciu, medic primar medicină de urgență și specialist pneumolog-bronholog. Din echipă au făcut parte asistentul bronholog Corina Rațiu, dr. Denisa Vidican (ATI), asistentele Mădălina Rotar, Lázár Ildikó, Geta Stanis și brancardierul Marius Negrău (foto).

Realizarea unor astfel de intervenţii la Oradea reduce necesitatea deplasării pacienților pe distanțe mari și crește accesul la tratament pentru cazuri similare din regiune, a precizat Oana Popovici, directorul general al spitalului.

„Prin această tehnică bronhoscopică, minim invazivă, pacienta poate respira normal şi va trăi fără dificultăți respiratorii. Momente ca acesta ne amintesc de motivul pentru care ne-am ales această profesie: fiecare viață pe care o salvăm înseamnă mai mult decât o victorie medicală – înseamnă speranță și șansa la o viață normală pentru pacienți”, a declarat dr. Alin Suciu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!