Iarna își face simțită prezența în zonele înalte ale județului Bihor. În noaptea de luni spre marți, 26 spre 27 octombrie, în Munții Apuseni a nins la altitudini de peste 1.300 de metri, iar marți dimineața ninsoarea continuă, fiind chiar abundentă în zona Vârfului Bihor (Curcubăta Mare).
Potrivit informațiilor publicate de pagina Meteo Tulca Bulca, în noaptea de luni spre marți, la altitudini de peste 1.500 de metri, s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ 4-5 centimetri.
Ninsoarea a continuat și în cursul dimineții de marți. În jurul orei 11, în zona Vârfului Bihor, cunoscut și sub numele de Curcubăta Mare, ningea abundent, peisajul montan căpătând un aspect autentic de iarnă.
De altfel, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, marți dimineață, la stația meteorologică Vlădeasa, din Munții Apuseni, stratul de zăpadă măsura deja 10 centimetri.
Ninsorile nu sunt o surpriză, meteorologii avertizând încă de luni că vremea se răcește, iar precipitațiile de la munte se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Informarea meteorologică emisă de ANM este valabilă până miercuri, 28 octombrie, la ora 12. Meteorologii au anunțat că, la altitudini de peste 1.500 de metri, se poate depune un strat de zăpadă de 5-8 centimetri, local mai consistent. Totodată, în zonele montane înalte sunt prognozate intensificări ale vântului, care pot viscoli temporar ninsoarea.
Turiștii care intenționează să ajungă în zonele înalte ale Bihorului sunt sfătuiți să se echipeze corespunzător și să țină cont de condițiile meteo, care pot îngreuna deplasarea pe traseele montane.